Alianţa secretă şi roadele ei.

Într-un tren se aflau: vulpea, ursul, un lup şi un iepure. De la o vreme, iepurele scoate o vioară şi începe să cânte. Am spus greşit, fiindcă nu cânta, ci scârţâia îngrozitor.

-Mă Urechilă! se sesiză vulpea. Las-o naibii de muzică, fiindcă mă enervezi. Mă enervezi rău!

-Dă-te-nolo, fă şmecheră! făcu iepurele. Ai chef cumva de bătaie? Hai pe coridor!

Vulpea ieşi pe coridor cu Iepurele şi se auziră îndată bufnete, îmbrânceli, danfuri şi curând iepurele intră în compartiment cu blana vulpii pe umăr. Merse la loc şi apucă iar vioara. Şi scârţ şi scârţ pe toate strunele.

-I-auzi, măi muzicantule! sări lupul. Eu nu-s vulpea, că mă ştii de când te băteam că n-ai şapcă. Destul cu simfoniile!

-Mă doare-n cot de tine! sări urecheatul. Vrei bătaie? Hai pe coridor!

Ies ăştia şi iar bubuituri ca la o luptă zdravănă. Peste câteva momente, urechilă intră cu blana lupului pe umăr. O puse apoi lângă el şi luă iar vioara. Scârţa-scârţa…

Blajin, ursul suportă cu stoicism toată nepriceperea colegului de compartiment, dar scoase un mormăit şi se strâmbă.

-Ce-i? zise Urechi-Lungi. Nu-ţi place muzica mea? Hai pe coridor la bătaie!

După ce sunară pereţii coridorului de o luptă straşnică, iepurele veni în compartiment ţinând cu greu blana ursului. Se aşeză la loc şi nu mai cântă. Deodată uşa compartimentului se deschise şi intră un leu fioros:

-Mai este cineva care să-l deranjeze pe prietenul meu, Iepurilă?