Lupul rău şi asupritor

De câte ori îl întâlnea pe iepure prin pădure, dihania de lup îl lua la rost:

-Mă, tu de ce nu porţi şapcă?

Nici nu termina iepurele să îngaime un răspuns şi-l lua la bătaie. Dădea ca-ntr-un sac de box. Cu răutate. Şi mereu tot aşa, bătaie şi bătaie. Atunci, văzându-se atât de năpăstuit, se duse la urs şi-i spuse toată pătărania cu răul acela ce se purta atât de abuziv. Impresionat de necazul lui Urechilă, fiind din fire blajin, Mormăilă îi promise că va încerca o rezolvare. Se duse la lup şi se apucă să-i vorbească: În timpul ăsta, iepurele fugi repede şi se ascunse într-un tufiş, să vadă cum merge problema cu reclamaţia lui.

-De-ce-l-superi–aşa-rău pe bietul Iepurilă? zise Martin. Şi cel mai mult mă deranjează că nu ai un motiv să te porţi aşa. Când ai un motiv solid, mai înţeleg şi eu să-l baţi. Chiar l-am întrebat de ce nu poartă şapcă aşa cum porţi tu şi eu câteodată şi mi-a zis că nu suportă şapca, fiindcă-l roade la urechi. Foloseşte şi tu alt motiv.

-Care? spuse colţatul.

-Uite, de pildă, când vă întâlniţi, îi ceri o ţigară. Îi ceri „Marlboro” şi dacă are din asta zici că de fapt ai fi vrut „Kent”şi poţi să-l căpăceşti..Dacă are de toate, ceri şi un foc. Dacă-ţi dă chibrit, îl poţi bate, fiindcă tu vrei de la brichetă…

-Aşa-aşa! îşi frecă lupul labele de bucurie. Ce bine!

După vreo două zile, Iepurilă, cum mergea pe cărare, vede că-i iese lupul înainte:

_-Un’ te duci mă, ăsta cu urechi aşa lungi?

-La bunicul, să-l ajut să-şi scurteze iarba.

-Dar o ţigară ai?

-Am. De care?

-Să zicem…”Marlboro”…

-Poftim, unchiule!

-Nu, mă, am vrut să zic”Kent!”

-Poftim „Kent”.

-Mersi, măi! Îmi place. E superlong. Dar un foc îmi dai?

-De care? Chibrit sau brichetă?

Dintr-o dată, lupul se enervă că nu i-a ieşit niciun pont:

-Mă! Da’ de ce nu porţi tu şapcă?...