Alin Uşeriu (Tăşuleasa Social): Să încep să trăim viaţa, cum o fi, cu mască! Vom promova vaccinarea în rândul voluntarilor

Preşedintele Tăşuleasa Social, Alin Uhlmann Uşeriu, a declarat, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, unde a fost invitat să prezinte proiectele de succes, că unul dintre cele mai importante mesaje care trebuie transmise este revenirea la viaţa socială, pentru că anxietatea socială e la fel de periculoasă ca virusul.
„Noi trebuie să începem să trăim viaţa, cum o fi ea, cu mască. Trebuie să începem să dăm posibilitatea oamenilor să se întâlnească. Pandemia cea mai mare va fi anxietatea socială, nu va fi acest virus. Noi am pierdut acest an şi am pierdut o abilitate foarte mare, de a socializa, or noi nu suntem făcuţi pentru asta, să nu socializăm. Trebuie să reînvăţăm să ne întâlnim şi să facem treaba asta nu numai la festivaluri, trebuie să construim, să plantăm, să învăţăm împreună", a declarat Alin Uşeriu.
Acesta a menţionat că Tăşuleasa Social va promova campania de vaccinare. " „Vom promova tot ceea ce este de calitate pe tema vaccinării şi vom face şi noi, în rândul voluntarilor şi în rândul persoanelor care cred în activităţile Tăşuleasa. Mi se pare că este enorm de mult de făcut şi cred că până acum a fost o problemă de comunicare. Cred că exemplele cele mai bune le putem da din Israel, pentru că ştiu ce au făcut, din Anglia, unde sunt 70% vaccinaţi, putem vorbi de doamna Merkel care s-a vaccinat fără probleme cu AstraZeneca. Sunt multe lucruri pe care le putem da ca exemplu fără să inventăm cireaşa”, a mai spus el.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5