Antreprenoriatul feminin- Partener în lumea afacerilor. O campanie de informare derulată de Organizaţia de Femei a PDL BN

Gabriela Montoiu, preşedinte OFPDL BN: Misiunea noastră este de a educa personalitatea femeii ca partener în lumea afacerilor

Organizaţia de femei a Partidului Democrat Liberal Bistriţa-Năsăud va derula în perioada următoare o campanie de informare despre legislaţia care vizează mediul de afaceri şi fondurile europene puse la dispoziţie în cadrul proiectelor care susţin antreprenoriatul feminin.
Prin prisma acestei campanii, femeile democrat liberale au misiunea să cultive şi să promoveze abilităţile şi valorile antreprenoriale feminine, ne comunică Gabriela Montoiu, preşedinte OFPDL BN.

PROGRAME NAȚIONALE PENTRU SPRIJINIREA ANTREPRENORIATULUI FEMININ
1.Programul naţional multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii.
SCOP
Programul urmăreşte:
•îmbunătăţirea performanţelor economice ale întreprinderilor existente conduse de femei, prin accesarea surselor de finanţare de la bugetul de stat;
•stimularea auto-angajării şi creşterea numărului de femei întreprinzător în cadrul comunităţilor de afaceri;
• dezvoltarea capacităţii şi a spiritului antreprenorial în rândul femeilor;
• creşterea numărului de noi locuri de muncă create în cadrul structurilor economice private conduse de femei şi a beneficiilor aduse economiei naţionale. Detalii complete despre acest Program pot fi găsite la adresa web: http://www.aippimm.ro/categorie/programe/programul-national-multianual-p...

Credit pentru femei antreprenor oferit de EximBank
• poate fi utilizat pentru investiţii sau finanţarea activităţii curente;
• este destinat IMM-urilor în care femeile sunt fie acţionari majoritari, fie deţin în acelaşi timp calitatea de administrator şi de acţionar minoritar;
• valoarea creditului: maximum 100.000 de euro, echivalent în lei;
• durata creditului: maximum 1 an pentru activitatea curentă şi maximum 5 ani pentru proiecte de investiţii;
• maximum 40% din credit poate fi utilizat drept capital de lucru pentru proiectul de investiţii.

2.Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
Axa Prioritară 3, măsura 3.1 „Promovarea culturii antreprenoriale”
5.200 femei au beneficiat de pregătire pentru iniţierea unei afaceri
5.400 femei cursante în managementul şi organizarea muncii

Axa Prioritară 6, măsura 6.3 „Promovarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii”
223 femei au demarat o activitate independentă

PROGRAME INTERNAŢIONALE PENTRU SPRIJINIREA ANTREPRENORIATULUI
1. Asociaţia organizaţiilor mediteraneene ale femeilor întreprinzătoare (The Association of Organisations of Mediterranean Businesswomen - AFAEMME):
• Lansată în 2002 la Barcelona;
• Cuprinde 41 de organizaţii membre din 22 de ţări mediteraneene.
• Este o platformă care militează pentru egalitatea de gen în mediul de afaceri european şi mediteranean, promovează antreprenoriatul feminin, facilitează accesul femeilor la poziţii decizionale în economie.
• Proiecte în derulare:
Young Women as Job Creators
Engage Men and Grow your Business
Imagining Growth 2
EuroMed@Change
Doing Business Behind Borders. Mai multe detalii la: www.afaemme.org

2. Proiectul "Coaliţia balcanică a femeilor pentru calificarea şi pregătirea profesională în domeniul afacerilor şi al ştiinţei economice“ (2012-2014):
• Dezvoltat de organizaţii partenere din Grecia, România, Croaţia, Macedonia, Serbia, Albania, Bulgaria şi Turcia.
• Se urmăreşte crearea unei reţele de instituţii şi organizaţii din regiunea Balcanilor.
• Scopuri comune: susţinerea femeilor de afaceri şi a competitivităţii pe piaţa muncii.
• Vizează promovarea egalităţii de şanse şi calificări post - educaţionale, bazate pe organizarea de seminarii şi cursuri, la promovarea contribuţiei femeilor la cercetare, inovare şi de conştientizare.
În contextul situaţiei economice actuale este importantă stabilirea unei reţele de sprijin a competitivităţii femeilor pe piaţa muncii. Se aşteaptă un răspuns pozitiv din partea economiilor balcanice la noul mediu economic. Mai multe detalii la: www.balkancoalition.com

"Misiunea noastră este, printre altele, şi de a schimba percepţia asupra femeii în societatea românească, de a cultiva şi educa personalitatea femeii ca partener în contextul noilor dimensiuni ale mediului de afaceri", spune Gabriela Montoiu.

sursa foto: facebook.com

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5