Aroganța și superioritatea, la “loc de cinste” în ședința de CL de la Bistrița!

În decursul zilei de ieri, am participat la ședința Consiliului Local al municipiului Bistrița în cadrul căreia, mai marii orașului au decis cum și pe ce anume se vor cheltui banii publici în decursul anului 2018. În calitate de secretar general al PMP Bistrița-Năsăud am considerat oportună prezența mea la această ședință, pentru a înțelege cum se conduce orașul nostru „european” și spre ce anume sunt direcționați banii bistrițenilor. Experiența a fost însă una dezamăgitoare: aroganța și superioritatea primarului Ovidiu Teodor Crețu și-au spus cuvântul; executanții săi loiali i-au susținut fără nicio ezitare ideile megalomane, idei care se pot concretiza în proiecte pe banii bistrițenilor; puținii cetățeni interesați de soarta orașului, prezenți în sală la ședința de CL au fost tratați cu o lipsă crasă de respect!

Constat cu stupoare că domnii de la PSD nu vor să înțeleagă că și cei care nu au câștigat 1500 de voturi au tot dreptul la opinie, un drept al fiecărui cetățean! Este trist și dezamăgitor să vezi cum o “gașcă” de indivizi poate stabili care să fie „prioritățile” atâtor plătitori de taxe și impozite locale! Anunț pe această cale că voi participa pe viitor la toate ședințele Consiliului Local Bistrița cu un scop bine stabilit: acela de a observa și sublinia derapajele primarului Ovidiu Crețu&Company.

Galben Silvia Elisabeta

Secretar General Partidul Mișcarea Populară

Filiala Bistrița-Năsăud

 

Comentarii

15/02/18 19:32
lavinia

Bravoo dna Galben.....ma bucur ca mai sunt oameni ca si dvoastra care spun lucruri adevarate si din pacate mult prea triste pentru noi cetatenii care platesc atâtea taxe....

16/02/18 11:29
Comentator

Foarte bine ca (mai) exista aceasta "opozitie " ... inca... sa-i mai traga de maneca ori de fular pe cei de la butoane, sau cel putin sa nu-i lase sa-si " stearga nasul " cu ele , numai ca de fiecare data cand se invarte roata, aceste metehne nu sunt schimbate si toti fac la fel . Acuma... este advarat ca PMP-ul inca n-a "butonat " nimic... ( sub actuala denumire , in care si-a schimbat cel putin parul ) si impreuna cu PNL-USR-istii, incearca cate o "alegere anticipata " anual .

16/02/18 23:16
ioan rus

Un partid total aiurea, lipsit de minte şi perspectivă!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5