„Superioritatea” şi...smerenia ţiganului

Un doctor avea o casă frumoasă, o vilă de să te tot uiţi la ea. Lângă el era un teren destul de mare, de vânzare şi într-o bună zi, doctorul nostru se trezi că are un vecin. Un ţigan. La urma urmei, om ca şi noi şi frate întru HRISTOS cu noi, dacă vrem Acesta avea o stare materială bună, astfel că aduse arhitecţi pricepuţi şi ceru să-i facă o casă precum a doctorului. Făcu ce făcu, încât de la roşu în iunie, prin septembrie, casa o termină. Ieşi apoi în balcon:
-Doctore! Doctore!
-Ce-i, măi ţigane?
-Do’nu doctor, suntem la fel. Casa mea e ca şi casa dumitale.
-Aşa-i, măi ţigane, dar casa nu e numai cât se vede. Mai este mobilierul, care nu ne seamănă.
Pe gânduri, romul nostru făcu ce făcu, spionă pe doctor, făcu rost de parale şi îşi aduse mobilă precum a vecinului său ”telectual”.
-Doctore! Doctore! clamă ţiganul din balcon.
-Ce-i măi ţigane?
-Acuma suntem la fel, domnu doctor. Şi casa şi mobilieru.
-Ehei, până la egal multe mai sunt!
-Oare ce?
-Vezi tu Mercedesul meu din curte? Ai tu aşa ceva?
-A, Mercedes! Nu, n-am!
Peste un pic de vreme, ţiganul nostru îşi cumpără un merţan exact-exact ca al doctorului. Ieşi apoi în balcon şi-l chemă iar pe vecinul doctor.
-Ce-i, măi ţigane? Care-i treaba?
-Domnu doctor, acu am de toate şi chiar „mai bine” ca mneata.
-Ce? Fiindcă ţi-ai luat maşină? Dar cu ce eşti tu mai bine decât mine, ia s-aud!
-Apoi eu îs mai mult ca dumneata fiincă eu am un vecin doctor, iar dumneata ai vecin un ţigan.