Ţiganul milostiv

Aflat săptămâna trecută la Reghin pentru cumpărături şi, cum s-a trecut mai peste tot în oraşele mari la parcări cu plată, am intrat într-un magazin alimentar de unde se puteau obţine tichete de parcare. Am cumpărat tichetul şi, când să ies din magazin, am asistat la un dialog dintre vânzătoare şi o femeie în vârstă, îngrijit îmbrăcată, curăţică, fără să bănuiască nimeni din cei 3-4 clienţi comportamentul ciudat al acesteia, Ce s-a întâmplat de fapt? Doamna respectivă s-a servit de pe tejgheaua magazinului cu o chiflă, pe care vânzătoarea i-a cerut să o plătească, aşa cum era firesc. Însă, clienta i-a spus că un glas rugător şi insistent că nu are bani să o plătească şi că în ziua aceea nu a mâncat nimic în lipsă de bani. S-a iscat un adevărat scandal între cele două femei, vânzătoarea refuzând categoric să-i dea marfa fără bani.

Unul dintre clienţii care asistau la acel dialog, era un ţigan tânăr, cu părul lung, beneficiarul unei mustăţi negre şi stufoase, îmbrăcat modest, care s-a apropiat de vânzătoare întrebând-o, puţin iritat, cât costă respectiva chiflă, plătind mai apoi bătrânei contravaloarea acesteia şi încă una în plus, urându-i totodată poftă bună. Am ieşit dina cel magazin cam descumpănit, ce-i drept, gândindu-mă la gestul frumos al acelui tânăr ţigan pe care, după cum arăta, nu-l prea dădeau banii afară din casă, amintindu-mi de problemele pe care mulţi ţigani din teaca le creează prin comportamentul lor antisocial, de necontrolat de către organele abilitate s-o facă, dar şi de întrebarea pe care mi-a pus-o unul dintre aceştia: „domnule, spune-mi dumneata, de ce un ţigan poate convieţui lângă o sută de români, dar un român nu poate convieţui lângă o sută de ţigani?” Nu i-a răspuns la acea întrebare, lăsându-l pe el să caute răspunsul corect, pe care sunt convins că îl ştia foarte bine.