A.S.F. atrage atenția asupra entităților neautorizate care oferă servicii de investiții financiare

Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) atrage atenția că societățile din state terțe, care furnizează servicii de investiții, pot opera în România doar prin înființarea unei sucursale care necesită autorizare din partea Autorității, cu excepția cazului în care furnizarea serviciilor se face la inițiativa exclusivă a clientului. În acest context, Autoritatea informează asupra faptului că, la acest moment, nu există nicio astfel de sucursalăautorizată de A.S.F.

În ultima perioadă, A.S.F. a primit mai multe sesizări din partea consumatorilor cu privire la faptul că au fost apelați de persoane care se recomandau reprezentanți ai unor „brokeri” cu sediul în state terțe și care le ofereau servicii de investiții, iar după ce îi convingeau să transfere diverse sume de bani în diferite conturi, aceștia nu mai putea fi contactați.

A.S.F. atenționează potențialii investitori că utilizarea serviciilor unei entități neautorizate nu le va da dreptul la despăgubiri prin Fondul de compensare a investitorilor. Prin urmare, Autoritatea recomandă investitorilor ca, înainte de a investi în diverse instrumente financiare și, în special, înainte de a utiliza platforme de tranzacționare online, chiar dacă inițiativa contactării intermediarului aparține investitorului în totalitate sau contactarea este efectul unei oferte a acestuia adresate direct sau printr-o terță parte, să verifice dacă respectiva entitate se regăsește în Registrul public al A.S.F.

Pe www.asfromania.rose regăsescAICI listele tuturor intermediarilor care pot presta servicii de investiții în România. De asemenea, pe site-ul A.S.F. există AICI și o pagină dedicată problematicii entităților neautorizate, secțiune care conține informații și recomandări pentru potențialii investitori și care pune la dispoziție, inclusiv, formulare de raportare către A.S.F. a acestor entități.

Autoritatea de Supraveghere Financiară subliniază faptul că sunt state terțeunde nu existăobligația de autorizare pentru societățile care prestează activități de tip „brokeraj”, astfel că aceste entități nu au nicio obligație legală de protecție a investitorilor. Prin  urmare, investitorii trebuie să fie conștienți de faptul că, dacă folosesc serviciileunei entități care nu este reglementată și autorizată, o vor face pe propriul risc. Un exemplu în acest sens este statul Saint Vincent și Grenadinele, a cărui autoritate competentă atenționează explicit potențialii investitori că nu autorizează entitățile locale care intermediază tranzacții de tip Forex sau tranzacții cu instrumente financiare de tipul opțiunilor binare.

În ceea ce privește monedele virtuale, A.S.F.reiterează faptul că acestea nu sunt considerate instrumente financiare, astfel cum acestea sunt definite de Legea nr. 126/2018, astfel că entitățile emitente de monede virtuale, tranzacționarea acestora și platformele pe care acestea se tranzacționează nu intră sub incidența supravegherii Autorității.

 *********

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5