Au fost semnate contractele de finanţare prin "Anghel Saligny" pentru modernizarea străzilor din Năsăud şi Bistriţa Bârgăului

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 53 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 532.615.668,94 de lei. Contractele semnate vizează atât reabilitarea şi modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă, a rețelelor de canalizare menajeră și a stațiilor de epurare, cât și refacerea unor poduri.
Printre contractele de finanţare semnate, figurează şi două proiecte din judeţul nostru, respectiv "Modernizarea infrastructurii rutiere locale în comuna Bistrița Bârgăului" - 8.468.401,52 lei şi "Reabilitare și modernizare străzi în orașul Năsăud, etapa III" - 18.310.966,00 lei.
Proiectul de la Năsăud propune reabilitarea si modernizarea a 17 străzi ( Str. Valea Podului, Str. Cloșca, Str. Nicolae Drăganu, Str. Emil Rebreanu, Str. Viei, Str. Tănase Todoran, Str. Vasile Petri, Str. Iuliu Moisil, Str. Crinului, Str. Nicolae Bălan, Str. Virgil Șotropa, Str. Gării, Str. Lusca 1, Str. Lusca 2, Str. Lusca 3, Str. Lusca 4, Str. Lusca 5) pe o suprafața totală de 47.624 mp, respectiv pe o lungime totală de 6,43 km.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5