Au început măsurătorile drumului peste Visuia
-
View the full image
Dumitru Bendean
Dornic să dezvolte infrastructura comunei Miceştii de Câmpie, primarul Dumitru Bendean a început ieri dimineaţă măsurătorile pentru construirea unui drum de asfalt peste dealul Visuia, care să facă legătura directă- şase kilometri-cu Silivaşu de Câmpie şi Urmeniş. Momentan, pe drumul de piatră existent se poate circula doar cu autovehicule de teren şi în condiţii meteorologice favorabile, varianta clasică fiind ocolirea de aproximativ patruzeci de kilometri pe ruta Budeşti- Ţagu şi apoi Sărmaş-Sărmăşel-Satu Nou, judeţul Mureş. Planul a fost întocmit sub supravegherea edilului încă de acum două luni, însă soluţiile concrete de finanţare le-a furnizat ec. Ioan Ţintean, candidatul Partidului Naţional Liberal pentru Camera Deputaţilor în Colegiul IV Bistriţa-Năsăud.
Acesta a efectuat o deplasare în zonă având alături o echipă de constructori specializaţi în astfel de lucrări şi a chemat primăriile Miceştii de Câmpie, Silivaşu de Câmpie şi Urmeniş să facă front comun. Pentru început, Dumitru Bendean a dat startul intervenţiei sperând ca tronsonul rutier vizat să devină realitate până la mijlocul anului viitor. „Acest drum este o foarte veche dorinţă a localnicilor şi, în acelaşi timp, ar scoate din izolare Visuia. Când va fi realizat, şi situaţia economică va prospera iar agricultorii locului îşi vor putea comercializa mai bine roadele pământului. Sunt foarte mulţumit că domnul Ioan Ţintean a venit înspre noi cu firme de consultanţă, programe de accesare fonduri europene şi constructori specialişti; ni s-a dat posibilittea să facem ceva util şi nu o vom rata”, a conchis Bendean.
Citiţi şi:
- Liberalul Ioan Ţintean şi-a lansat campania în Miceştii de Câmpie
- La mulţi ani, DUMITRU BENDEAN, fost primar al comunei Miceştii de Câmpie!
- PNL BN lansează proiectul,,Câmpia Liberală”
- Proiectele europene fac casă bună cu educaţia la Miceştii de Câmpie
- Primarul Dumitru Bendean, din Miceştii de Câmpie: Suntem în sesiunea de depunere a proiectelor pe fonduri europene
Adaugă comentariu nou