Au scăpat uşor, după ce s-au răsturnat cu maşina
O persoană a fost rănită uşor, fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, după ce maşina în care era pasager s-a răsturnat pe marginea drumului. Accidentul s-a petrecut la ieşirea din Şieu-Măgheruş spre Crainimăt, vineri, la miezul nopţii, la volanul maşinii aflându-se Cristian R., în vârstă de 24 ani, fiul unui cunoscut manager bistriţean. Potrivit IPJ Bistriţa-Năsăud, tânărul a adormit la volan, a pierdut controlul autoturismului şi aşa a ieşit în décor. Cercetările sunt efectuate de către Serviciul Rutier Bistriţa-Năsăud sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, a pasagerei Emanuela R. (24 ani).
Altfel, joi a fost o zi plină pentru poliţiştii rutierişti din Bistriţa-Năsăud. Poliţia Rutieră a acţionat pe drumurile din judeţ împreună cu reprezentanţi din cadrul Secţiei de Drumuri Naţionale Bistriţa-Năsăud. În urma verificărilor din trafic, au fost aplicate 186 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 21516 lei, au fost ridicate şapte certificate de înmatriculare şi au fost reţinute opt permise de conducere.
Adaugă comentariu nou