Augustin Zegrean (preşedintele CCR): Eutanasierea câinilor e împotriva demnităţii umane

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, crede că legea privind câinii fără stăpân a fost declarată neconstituţională de Curtea Constituţională a României, deoarece textul este “scris greşit”, “confuz”, dar şi pentru că eutanasierea “este împotriva demnităţii umane”.

„E greu să spun pe ce motiv (a respins CCR legea câinilor fără stăpân, n.red.). Pe motiv că eutanasierea nu este un lucru normal, este împotriva demnităţii umane. Imaginaţi-vă un câmp imens pe care sunt 200.000 de câini şi câţiva oameni care îi omoară. Aţi vrea să vă uitaţi acolo, să vedeţi imaginea asta? Aţi vrea să fiţi unul dintre cei care îi omoară? Deci este vorba nu doar despre demnitatea omului care se uită, ci şi despre cea a celui care este pus să facă acest lucru. Dar nu ăsta este neapărat motivul constituţional, ăsta este un altfel de motiv, este un motiv pe care o să-l înţeleagă cine poate să-l înţeleagă”, a declarat preşedintele Curţii Constituţionale, citat de Newsin.

Din punct de vedere constituţional, Augustin Zegrean a menţionat că “textul este greşit scris”. “Este confuz. Este confuz şi nu poate fi aplicat pentru că face un amalgam între mai multe alineate. De exemplu, spune că, în situaţia câinilor care nu sunt revendicaţi în 30 de zile de la data la care au fost luaţi la adăpost, se poate lua una dintre următoarele măsuri şi înşiră acolo mai multe măsuri, dintre care una este eutanasierea, după care spune sau două dintre acestea combinate. Ei, imaginaţi-vă un câine eutanasiat şi pe urmă aruncat în stradă”, a precizat Zegrean pentru Newsin.

Motivarea Curţii Constituţionale a României a fost redactată, iar după ce va fi citită în plenul CCR va fi publicată în Monitorul Oficial.

Comentarii

18/01/12 10:44
Vizitator

Exact ! Aveti dreptate stimate domn. Aceste ONG-uri, au ei ce au doar cu cainii... Cat priveste animalele salbatice, vreau sa va spun insa, ca activitatea de gestionare al fondurilor de vanatoare, nu are ca obiect "uciderea animalelor salbatice" :caprioare,mistreti,ursi,iapuri...etc... cum spuneti dvs...ci are ca obiect paza,protectia si siguranta acestora, iar atunci cand efectivele devin deja foarte numeroase, peste un anumit numar, ori produc pagube in dauna cuiva,ele sunt recoltate din teren in mod selectiv, ceva de genul gospodarilor, care de Craciun isi sacrifica purcelul... ca sa intelegeti mai bine. Deci, nu, nu este o activitate de "ucidere a animalelor".
Eu stau si ma intreb, de ce nu s-ar aplica acest procedeu si asupra cainilor hoinari, ca daca animalele salbatice in marea lor majoritate nu sunt periculoase daca nu le "incalci habitatul"... , in cazul cainilor viata a demonstrat-o ca DA.
Umanismul nostru, trebuie inteles in sens constructiv si nu aiurea. Noi dam bani si cheltuim atatea fonduri pentru adaposturi pentru cainii hoinari... in timp ce unele spitale se naruie peste pacienti, nu sunt medicamente si nici bani pentru salariile cadrelor din mediul sanitar... ca un exemplu doar... Se pare ca deviem prea mult, in grija pentru animale, in detrimentul celei fata de oameni ...
Desigur, ca ideal, ar fi ca TOTUL in lumea asta, sa mearga perfect si toate lucrurile lasate de Dumnezeu pe Pamant, sa fie OK... dar prea mi se pare mie ca ne trebuie " internet si TV color "... in timp ce locuim intr-un "cort" in bataia ploii si a vantului ... Prea avem pretentia sa avem geaca din blana, in timp ce nu avem pe noi nici macar ismene si umblam desculti... !!!!!

16/01/12 14:41
Vizitator

Pai, ba ne pasa ...!
Uitati, de ce nu va vindeti voi astia cu asemenea "teorii in cap"... toata averea si pe banii obtinuti, sa adunati voi toti cainii hoinari si telelei , sa-i sterilizati, sa-i adapostiti, sa-i vaccinati, sa le dati de mancare , sa platiti taxele si impozitele aferente pentru detinerea acestora la primarie si sa raspundeti si din punct de vedere civil daca musca pe cineva ? Oare flamanziti, haituiti de toata lumea , alungati si batuti cu pietre... este ok... ? Ce frumos ar sta la Dvs in proprietate si in adaposturile facute de dvs ... !!!
Haideti si dati-ne macar un astfel de exemplu...

15/01/12 00:05
rebreani

eutanasierea cainilor se vorbeste mult.Oare de ce nu se vorbeste despre ucidera animalelor care nu traiesc printre noi ,nu ne musca,nu ne transmit boli si paraziti ci dimpotriva ne bucura vederea atunci cand la intalnim.Ma refer desigur la caprioare,vulpi,capre negre si alte animale salbatice care nu ne deranjeaza cu nimic si totusi sunt ucise legal sau mai putin legal.Oare asociatiilor de protectie a animalelor chiar nu le pasa decat de caini? Mie mi-e teama sa trec pe langa orice caine pe care-l intalnesc pe strada.De luat aminte...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5