Av. DIANA MORAR: Domnule primar, terminați cu kitschurile din Parcul Municipal

Sursa foto: zupernews

Domnule primar, terminați cu "kitschurile" din Parcul Municipal, cu karturile, cu toboganele gonflabile și cu atmosfera de bâlci! Haideți să facem ordine!

În calitate de consilier local, am discutat cu mai mulți locuitori ai municipiului și absolut toți susțin că avem un parc minunat, ca o grădină englezească. Vedem cu toții că se impune extinderea urgentă a parcului municipal înspre zona Codrișor, proiect pe care l-ați ignorat, domnule primar și ați sperat într-o centură ocolitoare fantastică ce nu s-a mai realizat. Din păcate nici amenajarea Pădurii Cordișor nu s-a mai realizat și e tot la stadiul de promisiune.

Noi, consilierii locali ai PNL vrem să fim constructivi și considerăm că odată cu amenajarea zonei de promenadă de pe malul râului, a pistelor de bicicletă o să avem un oraș de poveste! E păcat că nu ascultați vocea oamenilor care v-au acordat încredere și de cele mai multe ori ați forțat nota, v-ați încăpățânat și ați luat decizii proaste.

E cazul terenului de sport din Subcetate care s-a construit la ordinul d-voastră și acum e desființat, deoarece s-a construit ilegal. E la fel cu merele de plastic, cu struții și cu alte investiții inoportune, cum ar fi pârtia de schi ce funcționează 5-6 zile pe sezon. Domnule primar, la un moment dat veți da socoteală în fața bistrițenilor pentru toate aceste decizii.

Deocamdată, viziunea administrației este obtuză și se simte lipsa unor specialiști în urbanism, care să traseze direcții de dezvoltare arhitecturală acestui oraș medieval. Până la implementarea unor proiecte adevărate, avem situația Parcului Municipal, o oază de relaxare transformată-n hărmălaie! Spun asta deoarece în ultimii ani, parcarea Sălii Polivalente a devenit un teren pentru speculanții cu activități de bâlci!

Au trecut 5 ani de la inaugurarea investiției și din acest moment Parcul Municipal poate fi reconfigurat și astfel nu mai dăm vina pe proiectant. De aceea, vă propun trei soluții:
- aleile principale care sunt foarte înguste ar trebui lărgite, prin mutarea pistei de biciclete care traversează parcul.
- realizarea unui un spațiu mai retras pentru mămicile cu cărucioare, prin reconfigurarea labirintului din gard-viu, care nu a fost udat și s-a uscat.
- amenajarea unui spațiu pentru iubitorii de animale, unde câinii pot fi lăsați liberi, cu acces la cișmea și băncuțe pentru stăpânii de animale. Terenul viran din zona Turnului Dogarilor ar fi ideal, chiar dacă acolo ați promis un skate-park ce iată, nu s-a mai realizat, spre fericirea vecinilor din apropiere.

Sunt investiții minime pe care le puteți realiza, mai ales că sunt solicitate de o mare parte din bistrițeni. Însă până atunci, e obligatoriu să facem ordine! Consider că am depășit demult perioada bâlciurilor și dacă vrem să fim europeni trebuie să începem cu disciplina, în primul rând.

Colegi consilieri, vă rog să analizați solicitările mele și să facem puțină ordine în Parcul Municipal! Să terminăm cu "kitschurile" și să devenim civilizați! Iar acest lucru trebuie să înceapă din sala de Consiliu Local, cu noi toți, în primul rând.

Sumele pe care le încasăm la bugetul local sunt derizorii, 1leu/mp/zi dar ceea ce facem cu acea zonă ne costă pe toți. Unii ar putea spune că părinții și copiii se bucură, dar zona nu e potrivită pentru activități distractive ce se regăsesc în târgurile din mediul rural.

De aceea, solicit ca Primăria Bistrița să renunțe la închirierea parcării de la Polivalentă și să interzică aceste activități zgomotoase și inutile. Acei comercianți se pot duce în parcările din centrele comerciale sau la târguri, dacă vor să facă bani din astfel de activități.

E timpul să terminăm cu kitschurile și să ascultăm vocea celor care ne-au ales să facem administrație, să luăm decizii pentru cetățeni, nicidecum pentru interese financiare ale unor speculanți în cârdășie cu unii funcționari din primărie!

Av. DIANA MORAR, preşedinte OFPNL Bistriţa-Năsăud, consilier municipal

Comentarii

20/02/19 14:34
Vizitator

In Piata Petru Rares kitchiul e la el acasă: Într-un unghi al pieței in locul bustului lui Petru Rares, apare monumentul eroilor sub formă de lumânare imensă, cel pe care bistritenii l-au asociat in sintagma "Sula si Prefectura". Apoi in fantana arteziana din fata prefecturii a fost montata o monstruozitate cromatica numita "floarea de crin" .In alt colt este (era) troita revolutiei din 1989, iar intre timp a aparut din nou statuia lui Petru Rares plasata ca nuca in perete intre fantana arteziana si troita, dand pietei un aspect execrabil de bazar oriental. Culmea este ca tocmai troita care are legatura cu evenimente din decembrie 1989 de la Bistrita, a fost mutata total aiurea in cimitirul de pe strada Tarpiului.
Niciunul dintre celelalte obiecte de decor sau monumente nu are vreo legătură cu Piata Petru Rares din Bistrita.
De aceea trebuie facuta ordine, in sensul mutarii munumentului eroilor din piata Petru Rares , iar in locul lui sa revina statuia domnitorului moldovean, care da si numele pietei. La fel si "Floarea de crin" ar trebui mutara pe strada Crinilor langa blocurile colorate in mov dupa gusturile primarului Cretu.
Pentru monumentul "LUMANAREA" ar putea fi amenajata o "Piata a Eroilor" la intersectia dinspre strada Ioan Slavici , cu strada Eroilor unde se afla o suprafata generoasa de teren pe care a functionat fosta “Gara de Est” si care in prezent a devenit un fel de maidan, ocupat de linii ferate secundare dezafectate, peste care cresc tot felul de balarii, dand un aspect dezolant zonei respective. Aici ar trebui sa ramana doar linia ferata principala spre Bistrita Bargaului care ar putea fi mascata de un gard viu pe ambele parti. Fiind in prelungirea strazii Eroilr, pe aceasta suprafata ar putea fi amenajata “Piata Eroilor”, unde sa fie construita o biserica monumentala cu hramul “Inaltarea Domnului” si care sa fie piesa dominanta a pietei. Pentru accentuarea caracterului de monumentalitate, biserica ar trebui construita pe un demisol inalt care sa permita accesul in interior prin intermediul unei scari ample cu trepte desfasurate pe toata latimea fatadei de intrare situate pe latura de vest. Piata Eroilor ar putea fi mobilata si cu o fantana arteziana situata pe axa bisericii si amplasata in dreptul intersectiei dintre strada Poienii cu strada Burgului. In interiorul pietei, intre biserica si fantana arteziana la o anumta distanta pe aceeasi axa ar putea fi amplasat Monumentul Eroilor, eventual prevazut si cu o “flacara vesnica”. Un avantaj al acestui loc este si pozitionarea pe diametrala Nord-Sud a orasului care face legatura intre cartierul Subcetate si partea de est a parcului Municipal, trecand prin Centrul Civic de la Prefectura.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5