Parcul Municipal

Sub titlul “Voci în pustiu…”, Răsunetul a publicat în nr. 4978 din 12 dec. 2008 intervenţiile sub semnătura d-nei Hildegard Săcărea şi d-lui Ioan Rusu adresate Consiliului Municipal Bistriţa – domnului Primar, Ovidiu Teodor Creţu, referitor la Modernizarea parcului municipal, precum şi intervenţia Un răspuns la întrebarea… “Cine şi de ce vrea să distrugă liniştea Parcului bistriţean?” a d-lui Alexandru Djighit, inginer silvic pensionar.

A urmat PUNCTE DE VEDERE Plan Urbanistic de Detaliu <

> (aprobat în şedinţa Consiliului Local Bistriţa din 10.12.2008) sub semnătura Primarului municipiului Ovidiu Teodor Creţu, în Răsunetul nr. 4981 – 16 decembrie 2008.

Publicăm, în ediţia de astăzi, revenirea d-nei Hildegard Săcărea asupra acestui subiect, de interes major pentru bistriţeni, care este PLANUL URBANISTIC aprobat de Consiliul Local în 10 dec. 2008, în baza căruia în Parcul municipal primăria este în măsură să facă o seamă de intervenţii. Unele dintre acestea contestate de membri ai comunităţii locale.

RĂSUNETUL deschide paginile sale acestui dialog, în ideea de a contribui la înţelegerea reală a cerinţelor menţinerii Parcului, a rolului acestuia de relaxare şi agrement, pe care l-a avut dintotdeauna.

Moto:

„Este evident că scoţînd din context doar ceea ce ne convine, putem să improvizăm orice, inclusiv că albul este negru sau invers”

Ovidiu Teodor Creţu

Domnule primar Ovidiu Teodor Creţu

Drept să vă spun nu am intenţionat nici o clipă să intru în polemică cu dumneavoastră, dar vă mulţumesc că îmi daţi ocazia să îmi dezvolt argumentele şi în acelaşi timp să prezint nişte constatări:

Se pare că acreditaţi ideea unei noi rase: bătrînii

Citez din articolul dumneavoastră “domnul inginer silvic pensionar Alexandru Djighit, probabil nu mai are cunoştinţă de prevederile legale...” Doar că „pensionarul” se dovedeşte a fi mai bine informat despre trecut şi despre prezent, pentru că dînsul vă arată care sînt normele europene actuale, pe care le ignoraţi.

Pe parcursul articolului ziceţi: “Viziunea indusă de o parte din cei care contestă modernizarea şi reabilitarea parcului se referă doar la existenţa bunicilor care se plimbă cu copiii pe aleile actualului parc.”

Referirea nu s-a făcut doar la bunici ci şi la mămici tinere, pentru că toţi s-ar plimba liniştiţi în parc cu acei copii, care peste ani vor munci ca noi să putem să ne luăm pensia.

În şedinţa din 10.12.2008 v-aţi referit din nou cu tentă peiorativă la vîrsta vorbitorilor, lucru care m-a amuzat, pentru că noi doi avem cam aceeaşi vîrstă, şi de jignit nu mă poate jigni oricine.

Iată deci trei exemple de tratare superioară, la care credeţi că aţi avea dreptul pe lîngă „dreptul” de a nu saluta toată audienţa din sală la şedinţa din 10.12.2008. Aţi salutat doar pe “doamnele şi domnii consilieri”. Restul din sală, în cel mai bun caz, nu a existat.

Să revenim însă la esenţa problemei: Spuneţi în răspunsul dumneavoastră că “parcul îl păstrăm ca atare, nu-i schimbăm destinaţia” Asta ar mai şi lipsi, dar nici nu m-ar mira pentru că de tăiat copaci tăiaţi cu nemiluita şi fără discernămînt (vezi masacrul recent în zona Podului Budacului – str. Mihai Viteazu).

Am luat atitudine faţă de planurile referitoare la parc şi la „realizările” de pe zona pietonală ca cetăţeni, crezînd că gîndurile comunicate în scris vă vor prilejui două minute de reflecţie. Dar nu a fost să fie aşa pentru că domnul primar Ovidiu Teodor Creţu nu crede de cuviinţă să se intereseze de părerile bistriţenilor ci se simte ca un vătaf pe moşie, unde toată lumea trebuie să asculte de ordine.

Citatul de mai sus, luat din articolul dumneavoastră publicat în “Răsunetul” nr. 4981 din 16.12.2008, vi se potriveşte într-adevăr dumneavoastră pentru că încercaţi să distorsionaţi mesajul nostru şi diversiune şi omisiune şi ajungeţi la nişte concluzii, pe care personal (şi nu numai) le pun la îndoială.

Să o luăm pe îndelete:

Diversiunea:

Nimeni nu s-a opus reabilitării parcului şi nimeni nu a susţinut că parcul nu trebuie modernizat, dar dacă modernizarea înseamnă a face un heleşteu, parcări etc. chiar nu mai înţeleg. Cît despre copaci numai de bine, că ţinînd cont de cele de mai sus, putem să începem să cîntăm prohodul naturii în Bistriţa.

Aţi preluat mandatul în iunie 2008 cînd ar fi fost momentul de a face în parc lucrări de amenajare şi întreţinere. În schimb puneţi în ziar nişte imagini, care nu fac altceva decît să demonstreze o capacitate administrativă destul de precară a celor responsabili.

Domnule primar, orice grădină cînd nu este îngrijită intră în paragină. Dar nu este vina grădinii. Parcul nu are nici o vină că este părăginit, este vina celor care nu-l îngrijesc. Ei, acum o să spuneţi că nu are rost, că oricum va fi „modernizat”. Vă întreb: dacă locuiţi într-o casă şi speraţi că vă veţi muta peste cîţiva ani într-una mai „modernă”, nu mai bateţi nici un cui la vechea casă, nu mai înlocuiţi un geam spart, nu mai daţi cu bidineaua în bucătărie şi baie pentru igienizare?

În ce priveşte dotările „pentru alte categorii: de la şcolari şi pînă la tinerii care vor şi altceva decît alei şi bănci”: şcolarii mici au două locuri de joacă la cele două extreme ale parcului. Şcolarii mai mari ar avea într-adevăr nevoie de terenuri şi săli de sport, dar al căror loc oricum nu ar fi într-un parc cu o întindere atît de mică. Cît despre pista de ciclism şi patine pe rotile îmi menţin părerea şi chiar nu-i văd nici un fel de valoare educativă.

Dacă tinerii doresc altceva decît alei şi bănci au discoteci berechet. Ce nu au nici ei şi nici alte vîrste este o sală de spectacole, dar la o banalitate de asta nu merită să ne gîndim. În schimb visăm un Wonderland, nu-i aşa? Ei, nu-i nimic, visurile sînt gratuite cu condiţia să nu le extindeţi la o întreagă comunitate care începe să le inventarieze: pe lîngă Wonderland o sală olimpică de înot (că parcă una ne-olimpică nu ar fi de nasul nostru), un ascensor în turnul Bisericii Evanghelice, pe care am auzit că-l veţi restaura singur. Succes!

A, constat că sînt nedreaptă cu dumneavoastră: vreţi să amenajaţi şi o scenă în piaţeta din faţa Centrului Cultural Municipal “George Coşbuc”. Na, că s-a rezolvat şi cultura în Bistriţa.

Să revenim la articolul semnat de dumneavoastră.

În primul rînd nu este deloc sigur că veţi obţine finanţare (un alt vis frumos) şi că nu va trebui să reveniţi la vechea situaţie. Nu ar fi mai cuminte să se facă acum lucrările de întreţinere, cînd ele se realizează cu bani puţini decît să scoatem mai tîrziu parcul din paragină cu bani mulţi?

Încercaţi dumneavoastră să explicaţi diverse variante, dar eu revin şi spun: spaţiul verde de 6,7 ha este mult prea mic pentru Bistriţa. Trebuie create spaţii verzi noi.

Hai să facem un calcul simplu: dacă în urmă cu 100 de ani (cînd natura era încă intactă) revenea pe cap de locuitor o suprafaţă de parc de 6-8 mp, astăzi, după ce am tăiat şi încă mai tăiem copaci sănătoşi, cînd am limitat spaţiul verde prin turnare de betoane (vezi tot zona menţionată mai sus, ca exemplul cel mai recent), aceeaşi suprafaţă de 6,7 ha trebuie să ajungă la peste 80.000 de oameni, adică nici măcar un metru pătrat pe locuitor.

Oare nu este de bun simţ că trebuie mărită suprafaţa de spaţiu verde?

Şi mai este ceva: să zicem că vă veţi apuca de lucru şi, conform celor declarate de dumneavoastră, lucrarea ar dura 4 ani, cred că am fi unicul oraş fără nici un parc, pentru că un parc în lucru nu poate fi funcţional.

Dovediţi întîi că aţi asigurat spaţiul verde necesar şi apoi „modernizaţi-l” pe cel vechi. Opoziţia bistriţenilor nu este faţă de nou, curat şi bine întreţinut ci faţă de lipsa de perspectivă în dezvoltarea acestui oraş. Citaţi din lege: „dotări şi echipări destinate activităţilor cultural-educative, sportive sau recreative pentru populaţie”. De acord, dar unde, pe un spaţiu de cîteva hectare?

Vorbiţi de o atitudine negativistă. Nu înţeleg ce este negativist în a contrazice pe cineva cu argumente, sau aşa numiţi dumneavoastră pe cei care au alte păreri decît ale dumneavoastră?

Deci, diversiunea constă, printre altele, şi în faptul că apăraţi cu obstinaţie un proiect cu argumente neconcludente şi fără nici un beneficiu pentru locuitorii Bistriţei. Ori, acest lucru ar trebui să-l înţelegeţi foarte bine: oraşul nu vă aparţine, dumneavoastră doar îl conduceţi pentru o perioadă limitată. A nu ţine cont de voinţa legitimă a altora oare cum se numeşte?

Omisiunea:

Nu vorbiţi despre costul lucrării, dar aţi spus într-o conferinţă de presă că ar fi vorba de cîteva milioane de euro! Nu aveţi amabilitatea să demonstraţi „inginereşte” cum aţi ajuns la o astfel de sumă? Nu accept explicaţia „doar nu din banii noştri”. Dacă nu vă pasă cum cheltuiţi banii eventual veniţi din exterior îmi pun întrebarea: cum gestionaţi banii noştri? A fost doar o întrebare şi atît!

Dacă tot aţi simţit nevoia unui răspuns, de ce omiteţi a doua parte a materialului depus la Primărie şi publicat în presă? Partea care se referă la zona pietonală. Mă încăpăţînez să insist asupra acestei probleme pentru că este o chestiune de principiu: ce valoare are un cuvînt dat? Nu promisiunea electorală, care este ulterioară semnării documentului care interzice schimbarea destinaţiei unui spaţiu finanţat din resurse externe. Acum, una din două: ori aţi ştiut de acel document şi l-aţi ignorat cu bună ştiinţă, ceea ce ar fi foarte grav. Dar nu mai puţin grav este dacă cei care v-au consiliat în campania electorală nu v-au prezentat situaţia reală. Necunoaşterea unei legi nu-l exonerează de răspundere pe cel care o încalcă.

Şi acum să facem explicit legătura cu prima parte: doriţi să accesaţi fonduri europene pentru realizarea planurilor legate de parcul municipal, dar în acelaşi timp încălcaţi un contract semnat cu aceleaşi organisme. Domnule primar, ar trebui să ştiţi că pentru cei educaţi în alte părţi, încălcarea cuvîntului dat este unul din lucrurile cele mai grave din punct de vedere moral, ce se pot comite. Un om care nu s-a ţinut de cuvînt poate fi reabilitat de o instanţă dar niciodată în ochii partenerului, de orice natură ar fi el.

Revin la solicitarea mea de a-mi răspunde la problema zonei pietonale şi vă asigur că organismele europene vor afla de ceea ce se petrece în Bistrita. Şi, să ştiţi: eu mă ţin de cuvînt.

Invitaţie: mi-ar place să fiţi de acord să dezbatem aceste probleme public, într-o întîlnire directă, dacă o televiziune ar vrea să ne găzduiască.

Hildegard Săcărea