Bărbat de 51 de ani, din Livezile, găsit mort de polițiștii chemați la fața locului! Bănuit de omor este concubinul fiicei

Comunicat de presă

Update:

În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, a fost luată măsura reținerii pentru o durată de 24 de ore față de un bărbat de 37 de ani, din Leșu, bănuit de comiterea infracțiunii de omor. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând ca procurorul de caz să dispună în continuare măsuri și propuneri legale.

***
În această după-masă, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat este în stare de inconștiență, în interiorul unui imobil din Livezile, existând suspiciunea unui omor.

În baza sesizării, s-a format o echipa complexă de cercetare formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Criminalistic care s-a deplasat la fața locului, aici fiind identificat cadavrul unui bărbat de 51 de ani.

Bănuit de comiterea faptei este un bărbat de 37 de ani, concubinul fiicei persoanei decedate. Acesta se află în custodia polițiștilor.

În acest moment polițiștii fac demersuri pentru lămurirea stării de fapt, fiind totodata sesizat procurorul din cadrul Parchetului de lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5