Bărbat de 59 de ani, din Bistriţa, care şi-a agresat soţia, reţinut de polițiști și ordin de protecție emis împotriva lui!
La data de 30 august a.c., în urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 59 de ani, din Bistrița, bănuit de comiterea faptelor.
"Împotriva acestuia, în seara de 29 august a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică Bistrița au emis un ordin de protecție provizoriu, după ce soția lui, în vârstă de 57 de ani, a solicitat sprijin prin 112, fiind agresată în locuință și amenințată. S-a mai constatat faptul că, aflându-se sub influența alcoolului, bărbatul ar fi lovit-o, după care, ca s-o împiedice să solicite ajutor, i-ar fi luat telefonul mobil.
La data de 31 august a.c., a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, nefiind dispusă altă măsură preventivă. Polițiștii Biroului de Ordine Publică continuă cercetările în acest caz și monitorizează starea conflictuală", se arată în comunicatul IPJ BN.
Citiţi şi:
- Ordine de protecţie emise împotriva unor bărbaţi din Poiana Ilvei şi Bistriţa! Şi-au ameninţat şi agresat soţia, respectiv concubina
- Un bărbat din Prundu Bârgăului şi-a ameninţat soţia şi copilul! Ordin de protecţie emis de poliţişti
- Scandal într-o familie din Sărățel! Un bărbat și-a amenințat soția, fiul și nora
- Livezile: Şi-a bătut soţia, apoi a spart o casă în Dumbrăviţa. Poliţia a emis ordin de protecție
- Bărbat din Prundu Bârgăului, cercetat după ce și-a amenințat soția în mod repetat! A fost emis ordin de protecție provizoriu
Adaugă comentariu nou