Bărbat din Cuzdrioara, reținut de polițiștii bistriţeni, după ce a tras două focuri de armă, într-o gospodărie din Leleşti

La data de 11 septembrie a.c., polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au dispus reținerea și introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, a unui bărbat de 41 de ani, din Cuzdrioara, județul Cluj. Acesta este bănuit de comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uz de armă fără drept, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.
"În seara de 10 septembrie a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au fost sesizați de un bărbat de 42 de ani, din Lelești, cu privire la faptul că în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, ar fi fost amenințat cu acte violență de un bărbat din Cuzdrioara, care ar fi folosit în acest scop și o armă. În urma celor constatate a fost constituită o echipă formată din polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că la data de 10 septembrie a.c., în jurul orei 22:00, bărbatul din Cuzdrioara s-ar fi deplasat în localitatea Lelești, fiind însoțit de alte două persoane, având asupra sa o pușcă cu aer comprimat, din categoria armelor neletale suspuse regimului autorizării.

Pe fondul unor neînțelegeri mai vechi între acesta și bărbatul de 42 de ani, din Lelești, clujeanul ar fi executat două focuri cu acea armă neletală în plan oblic, în direcția locuinței persoanei vătămate.

La solicitarea organelor de poliție, în noaptea de 11 septembrie 2022, bărbatul de 41 de ani, din Cuzdrioara, a predat atât un pistol de tip airsoft, cât și arma pe care ar fi folosit-o anterior.

Întrucât persoana bănuit de comiterea faptelor nu este autorizat să dețină, să poarte sau să folosească arme letale sau neletale supuse regimului autorizării, cât și pentru lămurirea tuturor aspectelor cu privire la aspectele constatate, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru o durată de 24 de ore. Acesta urmează să fie prezentat procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean cu propunere de luare a unei măsurii preventive", se arată în comunicatul IPJ BN..

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uz de armă fără drept, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5