Bărbat din Enciu, reținut pentru distrugere. A înțepat anvelopele la trei autoturisme
La data de 5 iulie a.c., în urma investigațiilor efectuate într-un dosar penal întocmit pentru infracțiunea de distrugere, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 49 de ani, din Enciu, cercetat pentru comiterea faptei.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, la data de 5 iulie a.c., în intervalul 00.00-00.30, bărbatul ar fi provocat distrugeri, înțepând anvelopele a trei autoturisme, parcate pe raza localității Feleac. Prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor a fost estimat la aproximativ 3.000 de lei.
În prezent, bărbatul se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive. Polițiștii continuă cercetările în acest caz, a informat IPJ BN.
Citiţi şi:
- Despre Enciu, cu dragoste
- Bidiu, Enciu, Fântânele, Corvinești și Caila, alte localități unde polițiștii au ajuns cu ajutor pentru vârstnici
- Băut, un bărbat din Enciu a ajuns la spital, după ce s-a răsturnat cu tractorul!
- Bărbat din Nimigea de Jos, cercetat pentru violare de domiciliu, lovire sau alte violențe, distrugere și amenințare, reținut de polițiști
- Turist aflat pe munte, înțepat de albine. A sunat la 112
























Adaugă comentariu nou