Despre Enciu, cu dragoste

Mircea Prahase, cercetător ştiinţific principal la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, revine pe plaiurile natale cărora le dedică volumul „Enciu – file risipite dintr-o monografie”, apărut la Editura Napoca Star. Aici, în satul natal, după ce mai bine de 35 ani cercetătorul descoperă alte coordonate etnoculturale ale judeţului, va regăsi rădăcinile: „Şi de mă-ntorc acum la timpul care curge/ E c-am lăsat atunci o lacrimă de sânge/ Când am plecat cu dimineaţa în desagă/ Să-mi caut pâinea şi norocu-n lumea largă”.
Mircea Prahase se dovedeşte a fi un fin poet pe care-l descoperim în versurile scrise cu atâta sensibilitate despre satul natal: „Şi acum, când mă-ntorc la voi nu vin/ Ca să ciocnesc în amintire pocalele cu vin/ Ci ca un biet drumeţ să-mi iau simbria/ Din satul unde mi-am lăsat copilăria/ Nu vă uitaţi la mine greu, nu mă alungaţi/ Pentru că nu mai am aici părinţi nici fraţi/ Nu am venit să iau hectare de pământ/ Averea mea de azi e doar cuvânt/ Din casa unde-mi râd durerile în scrum/ Vă cer doar amintirea – merinde pentru drum/ Iar ultimul prieten, ce-mi este printre voi/ Mi-arată Calea Crucii ce duce înapoi”.
Monografia, structurată pe 12 capitole, include date esenţiale despre vatra străveche a satului Enciu, care musteşte de tradiţii extraordinare. Aspectele demografice, sociale şi teritorial-administrative ne arată o comunitate care în anul 1720 număra 190 locuitori pentru ca în anul 2002 să aibă 253. Aici, pe aceste meleaguri, biserica şi şcoala şi-au dat mâna întru păstrarea bunei credinţe, dar şi întru descoperirea tainelor slovei. Se remarcă în mod cu totul special capitolele dedicate obiceiurilor, datinilor şi tradiţiilor în care îl descoperim pe cercetătorul Mircea Prahase.
Sub deviza „Descântecul de la mine/ Leacul de la tine, Doamne”, pas cu pas suntem introduşi într-o lume în care calendarul activităţilor este ghidat după sărbătorile tradiţionale. Aici este o adevărată paletă în ceea ce priveşte onomastica şi toponimia, numele locuitorilor fiind date după aspectul fizic, însuşirile şi defectele morale, relaţiile de rudenie, vecini – prieteni, ocupaţii şi meserii etc. Cu un port şi grai al strămoşilor, encenii poartă şi astăzi cu fală frumuseţea tradiţiilor. Lista cu familiile din Enciu, precum şi albumul foto întregesc această monografie scrisă cu dragoste pentru cei de acasă de Mircea Prahase, după cum reiese şi din versurile: „Vă las doar câteva cuvinte/ Din uriaşa mea iubire/ Şi-o lacrimă pe-o amintire/ Alături de un dor fierbinte/ V-am scris pe-o margine de noapte/ V-am scris cu-n colţ aprins de stea/ V-am scris cu toată dragostea/ Din viaţa mea de după moarte”.
O carte dăruită cu mare drag, spre eternitate, satului care ne-a dat un nume în etnologia românească: Mircea Prahase.