Bărbat din Şieuţ, depistat la volanul unui autoturism radiat din circulație din anul 2018
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au întomcit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul care tracta o remorcă neînmatriculată.
"Vizat de comiterea faptei este un 48 de ani, din Șieuț care conducea un autoturism de teren ce tracta o remorcă, pe Drumul Județean 154 C, între localitățiile Șieuț-Ruștior. La solicitarea polițiștilor, conducătorul auto nu a putut prezenta documentele mașinii, iar în urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că autovehiculul condus este radiat din circulație din anul 2018, iar remorca nu este înregistrată sau înmatriculată. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 1 Poliției Rurală Bistrița", informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Citiţi şi:
- Tânăr din Salva, depistat în trafic, băut, fără permis, la volanul unei maşini radiate din circulaţie!
- Dosar penal pentru un tânăr din Tărpiu. Pe străzile Năsăudului, fără permis, la volanul unui autoturism radiat, cu numerele altei maşini
- Dosar penal pentru un bărbat din Monariu, prins la volan fără a deține permis de conducere
- Bărbat din Şieuţ, depistat băut la volan, cu permisul de conducere suspendat!
- După un accident rutier în Bistriţa, un şofer din Mijlocenii Bârgăului s-a ales cu dosar penal
Adaugă comentariu nou