Becleanul, 50 de ani de istorie urbană (1). Costumul popular din zona Becleanului din ultima sută de ani, conferinţă susţinută de Menuţ Maximinian
Sărbătoarea celor 50 de ani din 1968, an când Beclenul era declarat oficial oraș al noului județ Bistrița-Năsăud a început în această dimineață la Colegiul Național ”Petru Rareș”, gazde fiind primarul Nicu Moldovan şi directorul Cristi Nicula.
Costumul popular la 100 de ani – punte între trecut şi viitor
A fost vorba de o prezentare de costume populare din zona Becleanului din ultima sută de ani, eveniment organizat și prezentat de Mariana Harosa, director al Casei de Cultură din Beclean dar și coordonatoarea Ansamblului Folcloric ”Someșul” . Prezentarea costumelor populare a beneficiat de explicațiile etnologului și jurnalistului Menuț Maximinian. Potrivit celor spuse de Menuț Maximinian, deși se vorbește foarte mult despre ”Țara Năsăudului”, este foarte evident că ”putem vorbi de o țară a Becleanului, iar acest lucru este perfect vizibil în toate marile proiecte care s-au derulat și s-au materializat în orașul de pe malurile Someșului Mare. Despre aceste costume populare, pot să vă spun că ele sunt cele care au făcut Marea Unire. Dacă nu ar fi fost costumul popular la Alba Iulia, nu ar fi știut înaintașii noștri din ce zonă a țării vine fiecare. Cu opinci și îmbrăcați în straie populare, așa s-a făcut Unirea”, a spus Menuț Maximinian. El a explicat că există un costumul specific zonei Becleanului: ” Aceasta va fi marea supriză în momentul în care la Beclean va fi dat în folosință Centrul Cultural Liviu Rebreanu. Este nedrept să spunem că Becleanul nu a avut un costum popular, așa că o să puteți vedea la inaugurarea centrului ansamblul îmbrăcat în straiele originale din zona folclorică a Becleanului și cu jocuri din același areal”, a mai precizat etnologul.
La prezentarea de costume populare din zona Becleanului din ultima sută de ani a luat parte fostul ministru al Învățământului și tatăl celui care a fost declarat astăzi cetățean de onoare, fostul șef al SRI, acum ambasador al României la Washington DC, George Maior, invitați din Cluj sau din Polonia.
Prezentarea de costume a fost urmată de Colocviul cu tema ,,Jubileul oraşului Beclean în contextul Marii Uniri ”, invitații primarului Nicolae Moldovan , prof. dr. univ. Liviu Maior, conf. dr. Iulian Cârja, Facultatea de Istorie a UBB, Cornelia Vlaşin, director al Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale, istoricii Radu Zăgrean şi Adrian Onofreiu, inspectori şcolari, profesori de istorie etc.
Citiţi şi:
- Becleanul aniversează o jumătate de secol de la primirea rangului de oraş! Vezi ce program a pregătit primarul Nicolae Moldovan!
- Simpozion Naţional despre patrimoniul cultural tradiţional, la Palatul Culturii Bistriţa
- Becleanul cântă cu “Iris”, „Talisman”, “Prefix 990” și alții
- Firul – Legătura între generaţii în Ţara Năsăudului. Expoziţie de cămeşi tradiţionale la Muzeul Grăniceresc Năsăudean
- Despre secretele gastronomice și costumul popular autentic, acasă, la familia Bodescu. Invitaţi: Nina Rus, Iulia Dragu şi Menuţ Maximinian
Adaugă comentariu nou