Jurnal şi lectură

Bistriţa, aprilie, ’91. Diverse

*Aflu că norma didactică de predare e de 18 ore şi la ţară. Totuşi e o diferenţiere, în funcţie de efort, la diverse discipline. De exemplu, la desen, muzică şi educaţie fizică, norma e de 20 de ore pe săptămână. Ceea ce mi se pare o discriminare. Am fost în Bulgaria şi am vizitat o şcoală generală din Plovdiv. Am constatat că norma de predare e aceeaşi la toate disciplinele. Noi, întotdeauna, trebuie să fim mai cu moţ.

*Mă întâlnesc cu o cunoştinţă care avea către cincizeci de ani.

-Ce mai faci? îl întreb.

-Ce să fac, mai am câţiva ani şi-s bătrân.

*Astăzi, autobiografiile au fost înlocuite cu “Curriculum vitae”. Ba, s-a mai inventat şi termenul de “curriculară”. Monstruos! Şi mai tâmpită e agresiunea englezismelor asupra limbii române. Am aflat că nu se mai spune slujbă sau serviciu, ci “giob”. Nu mai avem programe, ci “softuri”. Până şi la fotbal, nu mai avem portar, ci “golchipăr”. Îngrozitor cât putem fi de obedienţi, snobi şi cosmopoliţi până la cea mai dezgustătoare servitute. Tot timpul am fost aserviţi cuiva: turcilor, nemţilor, francezilor, ruşilor şi, acum, englezilor. În ce mă priveşte, prefer, vorba lui Fănuş Neagu, să fiu poliglot în limba română.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5