Bistrița Arts & Something More –fotografie, artă contemporană și graffiti la Basm Festival

 

A doua ediție a festivalului Basm păstrează componenta de artă, promovând o serie de expoziții de fotografie, o expoziție de artă contemporană și o expoziție de iustrație, care vor avea loc în interiorul Muzeului Județean Bistrița-Năsăud și la Pădurea Schullerwald.

Accesul la toate expozițiile este gratuit.

 

·        Basm Festival prezintă anul acesta publicului 2 dintre cele mai populare expoziții din cadrul festivalului internațional Photo România Festival

Expoziția de fotografie”Challenging Boundaries – Minorități” va fi prezentată joi, 16 iulie, ora 17:00 la Muzeul Județean Bistrița-Năsăud, în cadrul deschiderii oficiale a festivalului.

Expoziția este dedicată minorității rome din România, scopul fiind de a o prezenta într-o lumină pozitivă. Expoziția va prezenta lucrările fotografilor Sorin Onisor și Bogdan Comanescu.

Proiectul foto „România în culori” este un proiect foarte apreciat pe plan național și cu o largă expunere pe internet. Acesta a pornit de la imaginea negativă pe care o au oamenii despre România, și de la dorința inițiatorilor de a arăta acestora că țara are și părți pozitive și frumoase, dar care nu sunt atât de promovate și valorificate.

Este o expoziție de grup care reunește fotografiile a peste 25 de fotografi români și va putea fi văzută la Pădurea Schullerwald, începând de vineri, 17 iulie.

 

·        Expoziție de artă contemporană, prezentată de Lateral Art Space (Fabrica de Pensule Cluj-Napoca)

Începând de joi, 16 iulie, ora 17:00 va fi deschisă la Muzeul Județean Bistrița-Năsăud publicului expoziția de artă contemporană ”Some Change”, prezentată de către galeria Lateral ArtSpace din Cluj-Napoca (parte a spațiului de artă Fabrica de Pensule) și curatoriată de Cristina Curcan și Lucian Indrei.

Lateral ArtSpace a participat la unele din cele mai mari târguri independente de artă din Europa, cum ar fi Supermarket din Suedia și Ars Athina din Grecia. 

 

·        Artiștii Irlo și Alina Bohoru – live drawing la Pădurea Schullerwald

 

Începând de vineri, 17 iulie, la Pădurea Schullerwald vor avea loc o serie de sesiuni de desenat live, realizate de Irlo, artist cunoscut în România pentru activitatea artistică de graffiti/ street art și Alina Bohoru, graficiană și ilustratoare a posterului Basm de anul acesta.

Alina Bohoru va participa anul acesta și cu o expoziție individuală de grafică, care va putea fi văzută la Pădurea Schullerwald, începând de vineri, 17 iulie.

Basm – Bistrița Arts & Something More este primul festival interdisciplinar de cultură alternativă din Bistrița, iar ediția a doua are loc între 16-19 iulie. Festivalul Basm este inițiat de Asociația Bistrița Civică și face parte dintr-o serie de proiecte pentru dezvoltarea turismului local, diversificarea vieții culturale din Bistrița și îmbunatățirea imaginii orașului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5