Bistrița-Bârgăului a fost gazdă aleasă pentru Festivalul de colinde și obiceiuri de iarnă Florin Flămând

Festivalul de colinde și obiceiuri de iarnă Florin Flămând, ediția a V-a, a avut loc duminică, 15 decembrie 2019, pe scena Căminului cultural din localitatea Bistrița-Bârgăului-sat, un eveniment cultural județean organizat de: Asociația Culturală Folclorică Țapinarii, Primăria comunei Bistrița-Bârgăului în colaborare cu Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud prin Serviciul de Cercetare și Promovare a Culturii Tradiționale.

Deschiderea festivalului a aparținut primarului comunei Bistrița-Bârgăului, domnul Vasile Laba, o personalitate extrem de implicată în viața comunității pe care o conduce și o reprezintă cu cinste și responsabilitate civică, întotdeauna un susținător al valorilor locale și, desigur, al prezentului eveniment cultural-artistic. Domnia sa l-a felicitat pe coregraful Florin Flămând, cu ocazia zilei sale de naștere, și totodată pentru implicarea sa în organizarea acestui festival tradițional, acordându-i o diplomă de excelență pentru întreaga activitate pe care o desfășoară în plan cultural.

În prezența unui public numeros, spectacolul folcloric a cuprins evoluțiile artistice ale următorilor invitați de onoare: Grupul de colindători de pe Valea Bârgăului, coordonatori: Cristina Bugnar și Petrică Șold, Corul Parohiei Ortodoxe Prundu Bârgăului, coordonator Maria Vrăzmaș, Ansamblul Folcloric Coronița din Solovăstru, jud. Mureș, coordonator Florentina Batori, Corul Mănăstirii Ortodoxe Nașterea Maicii Domnului din Piatra-Fântânele, Ansamblul de Muzică Tradițională al Liceului de Muzică Tudor Jarda din Bistrița, coordonator prof. Cristina Bălan, Corul Parohiei Ortodoxe și Grupul de copii Miroslava din Bistrița Bârgăului, coordonator interpreta Mariana Condrea.

Această ediție a festivalului a cuprins valoroase programe de colinde,  frumoase obiceiuri tradiționale prilejuite de sărbătoarea Crăciunului și a Anului Nou precum: Colindul Vătajilor (Solovăstru - Mureș), Jocul caprelor, Plugușorul, Urături etc.

Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud a asigurat sonorizarea festivalului, prin operatorii de sunet: Gheorghe Morari și Mircea Cornea; Vasile Ardelean – transport; și prezentarea spectacolului artistic realizată de către etnologul Emilia Ometiță.

Din partea organizatorilor au fost acordate diplome de onoare pentru participarea formațiilor corale și de obiceiuri la acest festival folcloric dedicat sărbătorilor de iarnă, însoțite de alese mulțumiri și urări de La mulți ani tuturor!

                                                                  Emilia Ometiță,

                                                                  șef - Serviciul Cultură Tradițională,

                                                                                     CJC BN 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5