Bistriţa, la loc de cinste la malul mării! Zilele Spiritualității marinărești au fost și anul acesta Zilele Spiritualității Românești !

Anul acesta, al 16-lea la rând, am participat la Constanța și Mangalia la Ziua Marinei Militare a României. Grupul folcloric ‘’Doinița’’ al Cercului Militar Bistrița și Ansamblul folcloric ‘’Cununa grâului’’ din Ocnița au fost invitații de onoare la Săptâmâna spiritualității marinărești organizată de garnizoana Mangalia. Activitățile culturale s-au desfășurat la Cercul Militar Mangalia, în portul militar și în portul civil. Diversificate – recitaluri folclorice, spectacole complexe, retragere cu torțe, exerciții demonstrative militare specifice marinarilor, expoziții de carte, un parastas în cinstea Eroilor Marinari dispăruți peste mări și țări cum se zice, pentru Demnitatea, Onoarea și Unitatea Neamului Românesc – activitățile coordonate de comandorul Petrică Pârvu, comandantul garnizoanei Mangalia, au oferit unui public numeros, cunoscător și dornic de frumos, de certitudini, avid de a retrăi sentimente patriotice sincere și înălțătoare, bucurii nemărginite! Două exemple am să dau în sprijinul celor afirmate: în ziua de 15 august, Ziua Adormirii Maicii Domnului și Ziua Marinei Militare, la exercițiile militare și la spectacolul folcloric care le-a urmat, au asistat câteva mii de oameni. Seara la retragerea cu torțe partea de oraș dinspre Cercul militar și faleza au fost invadate de o mare de oameni, poate vreo 5000 sau mai mulți. Toată lumea era încântată să vadă militarii la retragerea cu torțe. M-a uimit bucuria oamenilor veniți să atingă măcar cu privirea dacă nu au putut da mâna cu militarii Brigăzii 30 Gardă îmbrăcați în faimoasa lor ținută de gală! Printre ei s-au aflat, purtând cu mândrie torțe, și dansatorii ‘’Cununii grâului’’ într-o experiență unică pentru ei !!!
Ne-am simțit minunat la Mangalia. Ca acasă! De fapt ‘’acasa’’ noastră este mereu acolo unde tradițiile populare – costumul popular românesc, cântecul și dansul în cazul nostru- sunt așteptate, primite cu bucurie și apreciate cum se cuvine! Eu, ca militar, care mi-am petrecut mai toată viața printre vânătorii de munte, credeam că această armă, aceşti oameni sunt cei mai deosebiți ai Armatei Române! La Constanța și Mangalia am aflat că marinarii sunt și ei vânători de munte și…mai mult decât atât! Bunul lor simț, înțelegerea, solicitudinea, respectul pentru lucrul bine făcut, spiritul de camaraderie și în mod egal de sacrificiu sunt coordonatele lor existențiale. Mă bucur că cei peste 50 de tineri artiști (și chiar cei 10 părinți care i-au însoțit !!) au văzut pe viu ce înseamnă să fii OM, ce înseamnă modestia, seriozitatea și prietenia, ce înseamnă să fii român !
Noi, eu personal, am fost învățat că, mai ales în vremuri grele, soarele răsare de la București! După 16 ani de participare la Ziua Marinei la Constanța și Mangalia am învățat că pentru Nația noastră soarele răsare, în vremi de bucurie sau de bejenie, nu numai de la București ci din oricare colțișor de Țară - și chiar de Lume- unde românii nu și-au uitat limba, portul, graiul și mai ales tezaurul de cultură populară lăsat de înaintași! Trăim vremuri ciudate în care atunci când nu se…ia ceva ni se spune că de fapt ni se...dă ceva! Atunci când vrem să fim români (limbă, religie, etc, etc) ni se cere să fim…europeni iar când vrem să fim europeni (Shengen, etc, etc) ni se spune să fim mai întâi români! Nu știu de ce îmi vin in minte versurile lui Badea George Coșbuc : /’’și toate le-am trăi ușor de-ar fi pământ’’/ !!??
Poate pentru a putea parafraza: / și toate le-om trăi ușor/ de-om fi Români/ ! Așa cred, așa am scris și pentru crezul acesta lupt cu puținele mijloace la dispoziție dar cu inima și cugetul nestrămutate! Patetic sau nu, realitatea mea este și realitatea multor oameni și în primul rând al Armatei României, a marinarilor în mod particular! Despre copiii și tinerii ‘’Cununii grâului’’ din Ocnița, niște ființe minunate care dau cel mai ades…tableta și telefonul pe o repetiție sănătoasă în sala căminului cultural – vă vorbesc numai de bine! Îi iubesc și îi iubim cu toții. Pentru că ei nu doresc să fie exemple pentru nimeni! Ei ne oferă frumosul din cântecele și dansurile lor cerând în schimb doar un…zâmbet ! Pentru că dacă zâmbet este…toate celelalte vin de la sine… Felicitări doamna Cornelia Ardelean, felicitări Bogdan Pîntea ! Mulțumim domnilor Alexandru Mârșu, Petrică Pârvu, Ion Tatarici, Daniel Oaie, Soare Cristian. La mulți ani marinarilor români, militari sau civili ! La mulți ani, României, din cugetele și din inimile noastre!
Cronicar Florentin Archiudean

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5