Bistriţean reţinut, după ce a încălcat ordinul de protecție provizoriu, emis împotriva sa! Acesta şi-a agresat mama
Azi-noapte, polițiștii Biroului de Ordine Publică au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 46 de ani, din Bistrița, care a încălcat ordinul de protecție provizoriu, emis împotriva sa.
"Pe numele bărbatului, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu, în seara de 20 februarie a.c., acesta fiind bănuit că și-ar fi agresat fizic mama. Totodată, în după-masa de ieri, 22 februarie, acesta ar fi încălcat obligațiile impuse, în sensul că s-ar fi apropiat la mai puțin de 100 metri de locuința mamei sale, iar ulterior ar fi intrat în locuință, deși îi era interzis.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Bistrița", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Citiţi şi:
- Un tânăr din Ciceu Giurgești a fost reținut pentru 24 de ore! A încălcat ordinul de protecție, după ce și-a agresat tatăl!
- Bistriţean reținut de polițiști! S-a apropiat la mai puţin de 50 de metri de soţie, încălcând ordinul de protecție
- Ordin de protecție provizoriu, emis de polițiști! Un bărbat băut și-a amenințat soția și a spart televizorul!
- Ordin de protecție provizoriu, emis de polițiști, după ce un bărbat şi-ar fi agresat bunica din Şieu
- Bistriţean reţinut, după ce s-a apropiat la mai puţin de 50 m de mama sa!
Adaugă comentariu nou