Un tânăr din Ciceu Giurgești a fost reținut pentru 24 de ore! A încălcat ordinul de protecție, după ce și-a agresat tatăl!

Aseară, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au dispus reținerea pentru 24 de ore, a unui tânăr de 18 ani, din Ciceu Giurgești, cercetat pentru violență în familie, amenințare și încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a uneia dintre măsurile dispuse.

În fapt, în după-masa de 27 mai a.c., în urma unei intervenții la un scandal în familie, polițiștii au întocmit dosar penal și au emis un ordin de protecție provizoriu pentru protejarea unui bărbat de 51 de ani, din Ciceu Giurgești, agresat de fiu.

Ieri, 28 mai, polițiștii au constatat că tânărul ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu emis și s-ar apropiat de tatăl său la o distanță mai mică de 50 m, amenințându-l cu acte de violență.

În prezent, acesta se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița- Năsăud și va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit și monitorizează starea conflictuală.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5