Bogdan Ivan a scris procurorului general şi preşedintelui României pe tema legalităţii mandatului lui Florin Câţu
Deputatul social-democrat Bogdan Ivan a adresat câte o Scrisoare deschisă procurorului general al României – Gabriela Scutea şi preşedintelui României – Klaus Iohannis, prin care a cerut să se facă lumină în cazul numirii şi exercitării mandatului de premier al României de către Florin Câţu, condamnat penal de o instanţă din SUA.
„Nu m-am grăbit să spun că domnia sa ocupă ilegal această funcţie şi am cerut oficial instituţiilor abilitate ale statului să decidă, să comunica, dacă premierul României cu adevărat deţine legal funcţia de prim-ministru al României şi dacă actele normative emise de Florin Câţu sunt legale. I-am scris fără mari speranţe preşedintelui Klaus Iohannis, solicitându-i, în baza legislaţiei, să revoce actualul prim-ministru pentru că numirea sa contravine Codului administrativ şi altor acte normative în vigoare. Nu am mari speranţe de la domnul preşedinte, dar sper ca Referendumul pentru Justiţie, iniţiat de domnia sa, şi care s-a bucurat de mare succes în rândul alegătorilor să însemne ceva pentru el. Dacă avem legi, să fie aplicate şi respectate în cazul fiecărui român. Pentru unii, legea e mumă, pentru alţii ciumă. Legea să fie pentru toţi, dacă nu mergem acasă”, a declarat deputatul Ivan, în cadrul unei conferinţe de presă.
Citiţi şi:
- Deputatul Bogdan Ivan: Se poate ști dacă prim-ministrul României e penal sau nu? Românii au dreptul să știe adevărul!
- Klaus Iohannis: Nu mă impresionează ce spune Tăriceanu despre mine. E trist că unii primari au plecat la PLR, după ciolan
- Senatorul Dorin Dobra: Victor Ponta, un partener care te lasă la greu. PSD, partid nefreventabil
- Doina Pană: Preşedintele nu poartă un război politic, ci un război împotriva României
- Secretarul de stat Sorin Roşu Mareş, la ceremonia de marcare a preluării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România
Comentarii
Interesant, cand Dragnea era anchetat taceati malc, iar in jurul lui Tariceanu ati facut scut la propunerea de ridicarea imunitatii parlamentare.
Ce ti-e si cu falsitatea si vezi Doamne buna credinta a pesedistilor!
Adaugă comentariu nou