Bruno caucazianul Steaua Nordului - campion naţional şi vicecampion european, la Baia Mare

Timp de două zile, mai precis 22-23 octombrie, la Baia Mare s-a desfăşurat Campionatul Naţional şi European Canin. La Naţionale au participat un număr de 445 exemplare, iar la Europene 475, cei mai frumoşi câini din România şi Europa s-au întrecut pe ringurile frumos amplasate de băimăreni. Judeţul nostru se poate bucura de rezultatele de excepţie câştigate de Bruno, un caucazian Steaua Nordului, care la un an şi cinci luni a fost ales de juraţi cu „Excelent” şi locul I la trei probe: Juniori, Frumuseţe şi Seniori, în final s-a luptat cu doi campioni naţionali, câştigând locul I. În ziua a doua s-au disputat Europenele, unde Bruno s-a clasat pe locul II, fiind vicecampion european, învins de către un ucrainean, la mică diferenţă.

De menţionat faptul că Bruno aparţine omului de afaceri Marius Negrea din Bistriţa, un mare iubitor de animale, care mai tot timpul are grijă de el. Un campion pentru campioni. Cel care se ocupă de Bruno încă de micuţ, de la o lună, este Pavel Nedelea, fost şi el campion naţional la haltere, cunoscut de prieteni „Pepsi”, zilnic îl plimbă prin oraş sau pădure, având o condiţie fizică foarte bună în dauna masivităţii lui. Cu siguranţă vom mai auzi de Bruno la concursurile naţionale şi internaţionale, iar pentru proprietarul lui, cât şi antrenorului felicitări şi la mai mare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5