Camelia Tabără: Pentru anul viitor, avem ofertate 747 de opţionale pentru liceu şi gimnaziu. Clasele pot fi mixate, aşa cum face Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”

Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud a ţinut cont de solicitările primite de la Consiliul Naţional al Elevilor de a oferta opţionale pentru elevi, astfel că toţi directorii instituţiilor şcolare li s-a cerut să propună la nivelul şcolii o serie de opţionale, iar nu să folosească aceste ore pentru „salvarea unor catedre”. Astfel, la nivelul judeţului nostru, la ciclul gimnazial şi liceal, oferta include 747 opţionale, recomandarea fiind ca acestea să aibă o abordare interdisciplinară şi transdisciplinară, „într-o didactică cât mai apropiată de cerinţele şcolii moderne pe care ne-o dorim”, după cum aprecia inspectorul şcolar general Camelia Tabără.

         Inspectorul şcolar general a menţionat că la nivelul şcolii se poate decide ca elevii claselor de pe acelaşi nivel să poată urma cursurile unui opţional, nu neapărat cel ales de toată clasa, adică grupele să fie mixate. Prof. Camelia Tabără a dat exemplul Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu”, unde este pus în practică acest model. Practic, opţionalul ar trebui pus la aceeaşi oră, astfel ca elevii să se împartă la disciplina pe care a ales-o.

         „Le-am spus directorilor că pot face acest lucru. E complicat pentru orar, pentru derularea propriu-zisă, dar dacă într-o şcoală cu 1000 copii cum e „Avram Iancu” s-a putut, înseamnă că se poate. E foarte important ca măcar o disciplină copilul să o aleagă. Are senzaţia că e dorinţa lui şi acolo poate să se regăsească, să-şi descopere anumite aptitudini, în rest toate celelalte sunt „cu trebuie””, a explicat şeful IŞJ B-N. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5