„Campionii incluziunii”. Proiect pentru creșterea capacității școlii de a asigura incluziunea efectivă a copiilor romi, la Sânmihaiu de Câmpie

Fundația Noi Orizonturi împreună cu șase școli gimnaziale din comunele: Calvini (jud. Buzău), Gornești (jud. Mureș), Pișcolt (jud. Satu Mare), Sânmihaiu de Câmpie (jud. Bistrița-Năsăud), Teliu (jud. Brașov) și Viișoara (jud Cluj) lansează proiectul „Campionii incluziunii”. În aceste școli, peste 30% dintre copii sunt de etnie romă iar provocările din perioada pandemiei au fost mai mari decât oricând.

Județul Bistrița-Năsăud este reprezentat de Școala Gimnazială Sânmihaiu de Câmpie.

„Școala Gimnazială Sânmihaiu de Câmpie și-a propus, prin participarea la acest proiect coordonat de Fundația Noi Orizonturi, să construiască relații autentice de încredere cu familiile tuturor elevilor. Ideea de educație incluzivă este una de actualitate în condițiile diversității secolului XXI iar școala noastră a luat parte la proiectul “Campionii Incluziunii” pentru a putea construi împreună cu părinții, elevii și cadrele didactice o adevărată cultură a incluziunii. Ne dorim ca până la finalul acestei călătorii (31.03.2023) să trecem cu brio peste toate provocările aduse de contextul în care ne desfășurăm activitatea și să putem asigura o educație orientată spre necesitățile beneficiarilor educației.”, susține Bogdan Ionuț Budăcan, Coordonator de proiecte și programe educative școlare și extrașcolare – Școala Gimnazială Sânmihaiu de Câmpie.

„Campionii incluziunii” este un proiect care vine cu o abordare nouă, constând în  implicarea activă și responsabilă a părinților, romi și ne-romi, în viața școlii cu scopul de a crește capacitatea instituțiilor școlare partenere de a asigura incluziunea efectivă a copiilor romi. Proiectul va avea o durată de implementare de 18 luni și va cuprinde mai multe tipuri de activități:

  1. formarea profesională a cadrelor didactice în vederea derulării unor activități extracurriculare cu accent pe conștientizarea fenomenului discriminării, a drepturilor și responsabilităților copilului,
  2. formarea colectivului de cadre didactice pentru elaborarea și aplicarea ulterioară a unei strategii de incluziune și de implicare a familiilor în comunitatea școlară, 
  3. organizarea unui program complex de educație parentală (,,școala părinților”),
  4. organizarea unui program de activități extracurriculare pentru elevi  și participarea la o tabără de dezvoltare socio-emoțională, ceea ce va contribui la formarea lor ca lideri ai incluziunii în rândul colegilor.

Participanții la proiect vor lucra pe un spectru curricular ce presupune interacțiunea permanentă cu familiile, având ca teme principale: Dezvoltarea abilităților de părinte, Comunicarea familie-școală, Voluntariatul, Învățarea acasă, Implicarea părinților în luarea deciziilor și Colaborarea cu comunitatea.

Pandemia COVID-19 a relevat, mai mult decât oricând, vulnerabilitatea comunităților defavorizate, decalajele existente între copii din diferite familii în termeni de acces la școala online, precum și rolul esențial al colaborării dintre școală și familiile tuturor copiilor. Însă acolo unde școlile construiesc în mod strategic relații de încredere și colaborare autentică cu familiile tuturor elevilor s-au găsit soluții împreună pentru a facilita învățarea chiar și în condiții provocatoare” – Alina Boariu, manager proiect, Fundația Noi Orizonturi

Ca impact al proiectului, ne așteptăm la o creștere a frecvenței copiilor romi la educație și reducerea riscului de părăsire timpurie a școlii.  Aflați în centrul atenției proictului, elevii se vor simți mai apreciați și mai în siguranță la școală, unde sperăm că vor veni cu dorința și interesul pentru a învăța deoarece și părinții lor îi sprijină mai bine în relația cu școala, dar și pentru că vor simți că sunt apreciați de către profesori cărora le pasă de învățarea lor și au așteptări înalte de la ei pentru viitorul lor. Nu în ultimul rând, copiii vor fi mai încrezători în forțele lor, în faptul că părinții și profesorii lor colaborează pentru binele lor.

Proiectul “Campionii incluziunii”  este co-finanțat din Programul de Educație, Burse, Ucenicie și Antreprenoriatul Tinerilor în România, finanţat prin Granturile SEE 2014-2021 (număr contract 2020-EY-PICR-0001). Sub sloganul „Colaborăm pentru o Europă incluzivă”, proiectul se derulează pe o perioada de 18 luni, începând de la 1 octombrie 2021.

 

Pentru mai multe informații vă invităm să urmăriți pagina proiectului: https://www.noi-orizonturi.ro/campionii-incluziunii/                                                                                                                     

Fundația Noi Orizonturi - Alina Boariu, [email protected], tel 0727 301 245

Școala Gimnazială Sânmihaiu de Câmpie, [email protected], tel 0263 353 385

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5