O nouă activitate cu părinţii, la Sânmihaiu de Câmpie, în cadrul proiectului Campionii Incluziunii

Școala Gimnazială Sânmihaiu de Câmpie este partenera Fundației Noi Orizonturi în noul proiect „Campionii Incluziunii” în care se dezvoltă și se pilotează mijloace de sprijin pentru implicarea părinților; pentru că încetățenirea practicilor eficiente de colaborare cu toți părinții duce la realizarea incluziunii în educație a tuturor copiilor. „Campionii Incluziunii” este derulat alături de șase școli gimnaziale din comunele Calvini (Buzău), Gornești (Mureș), Pișcolt (Satu Mare), Sânmihaiu de Câmpie (Bistrița-Năsăud), Teliu (Brașov) și Viișoara (Cluj) cu sprijinul financiar al Granturilor SEE 2014-2021.

"Ideologia că îi lăsăm pe copii să facă ce vor că astfel le dezvoltăm creativitatea e falimentară din punct de vedere științific și din punctul de vedere a ceea ce îi va ajuta pe ei într-un viitor incert, care nu îi va întreba cât de mult le place ci cât de performanți sunt. Autodisciplina/disciplina este una din metacompetențele cele mai eficiente pentru viitor” (Mircea Miclea). În cadrul activității cu părinții, am experimentat eficiența regulilor, cum le stabilim și cum perseverăm în aplicarea lor. Apreciem implicarea activă a părinților în cadrul proiectului Campionii Incluziunii, transmite prof. Ionuţ Budăcan de la Şcoala Gimnazială Sânmihaiu de Câmpie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5