CAROL I - MODERNITATE, INDEPENDENȚĂ, STATORNICIE

,, TOT PENTRU ȚARĂ, NIMIC PENTRU MINE’’

Prin aducerea prințului străin cercurile politice românești își propuneau menținerea stabilității interne și a unității naționale, consolidarea autonomiei și ulterior dobândirea independenței depline. Se considera că numai un conducător provenit dintr-o dinastie care se bucura de prestigiu în Europa putea să aibă îndrăzneala și ajutoarele diplomatice necesare pentru a gândi în mod serios la aceasta ( Paul Henry). Ideea aducerii principelui străin era de altfel o cerință formulată în programul de unire al Adunărilor ad-hoc de la 1857 și văzută ca mijloc de a pune capăt luptelor interne pentru domnie și amestecului imperiilor vecine.
Carol I(1839-1914) era al doilea fiu al lui Carol Anton de Hohenzollern- Sigmaringen, făcând parte dintr-o ramură a familiei domnitoare germane. Tânărul Carol a urmat studii de istorie la Universitatea din Bonn. S-a dedicat apoi carierei militare, remarcându-se ca ofițer în războiul Prusiei cu Danemarca (1864). Crescut și educat în spirit german, Carol avea o fire sobră, fiind adeptul ordinei și al disciplinei.
În data de 10 mai 1866 noul conducător a intrat în București primind cheile orașului și a depus jurământul de credință în fața Adunării Constituante: ,,Jur a fi credincios legilor țării, a păzi religiunea românilor, precum și integritatea teritoriului ei, și a domni ca domn constituțional. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român.(....) Vă aduc o inimă credincioasă, intenții curate, o voință fermă de a face bine, un devotament fără limite către noua mea patrie și un respect neclintit față de legi, pe care mi l-au dat strămoșii mei.”
Ziua de 10 mai avea să mai aducă, încă două evenimente importante, după cum spuneau, cândva, versurile dedicate Zilei Naționale a Românei: Zece Mai ne-a fi de-a pururi/ Sfântă zi căci ea ne-a dat / Domn puternic țării noastre / Libertate și Regat. La 10 mai 1877, Carol I proclama România ca stat independent și instituia, în aceeași zi, Ordinul Steaua României. Suveranul s-a aflat efectiv în fruntea armatelor române, în timpul Războiului de Independență din 1877-1878, pe frontul din Bulgaria. Finalul războiului a dus la obținerea independenței statului român, după îndelungi tratative, alipirea Dobrogei, Deltei Dunării și Insulei Șerpilor.
Carol I devine Rege al României la 26 martie 1881, prin votul unanim al reprezentanților națiunii, fiind încoronat în Catedrala Mitropoliei din București în 1881. Regele însuși a cerut confecționarea unei coroane din oțelul provenit din metalul topit al unui tun de război capturat la Plevna.
Carol I (principe 1866-1881, rege 1881-1914) a reușit să asigure stabilitatea și liniștea internă a statului român, să instituie monarhia constituțională ereditară, să înființeze primele partide politice, să obțină independența, să modernizeze toate domeniile, să sprijine și să dezvolte cultura, să afirme România pe plan european.
După o domnie de 48 de ani, Regele Carol I a încetat din viață în data de 27 septembrie 1914 la Castelul Peleș, fiind înmormântat la Curtea de Argeș, ctitoria lui Neagoe Basarab, mănăstire refăcută în timpul domniei sale. Devotamentul cu care și-a servit țara și contribuția decisivă pe care și-a adus-o la dezvoltarea acesteia fac din regele Carol I una din personalitățile proeminente ale istoriei moderne a României.