Omagiu Regelui Carol I

Carol Hohenzollern-Sigmaringen a fost primul Rege al României şi a avut cea mai lungă domnie dintre toţi suveranii care au urmat la tron, domnind în perioada 1866-1914.
Primii ani de domnie, ca domnitor al Principatelor Române, au fost grei, ţara noastră fusese condusă de domni fanarioţi, în general corupţi, mai bine de o sută de ani. Aveam un aer tipic balcanic şi eram nedezvoltaţi.
În anul 1869 Carol s-a căsătorit cu Elisabeta de Wied, iar în 1871 s-a născut Maria, prima principesă română din Dinastia de Hohenzollern, A murit după trei ani şi Regele n-a mai avut urmaşi.
De remarcat că, imediat după venirea în ţară a lui Carol, parlamentul ţării a adoptat la 29 iunie 1866, prima constituţie a ţării, una dintre cele mai moderne constituţii ale timpului.
În anul 1877 ţara noastră participă la războiul ruso-turc, în mod direct, cu toată armata sa, la cererea expresă a ruşilor care mâncaseră bătaie pe toată linia frontului. Carol, care avea înalte studii şi practică militară, trece în fruntea armatei, Dunărea şi participă direct, în luptă, alături de soldaţii români care s-au acoperit de glorie în luptele de la Griviţa, Plevna, Smârdan. Turcii capitulează şi ţara noastră îşi cucereşte independenţa, proclamată la 10 mai 1877. Rusia nu a mai recunoscut convenţia semnată înainte de începerea războiului şi a ocupat cele trei judeţe atribuite Moldovei în anul 1856, Cahul, Ismail şi Bolgrad. Ne-a revenit Dobrogea.
La 10 mai 1881, Carol a primit titlul de Rege, iar România a devenit Regat. Pe cap, Regele Carol avea o coroană de oţel turnată din metalul unui tun turcesc capturat la Griviţa.
Începe pentru ţara noastră o dezvoltare fără precedent, ca ţară europeană. Are dreptul să-şi bată monedă proprie, leul devine moneda naţională. Este adoptat imnul regal, cu text scris de marele Vasile Alecsandri, şi stema regală. Pe frontispiciul Casei Regale şi al tuturor actelor emise de aceasta este scris crezul regal, „Nihil Sine Deo”, adică, Nimic fără Dumnezeu.
În cei 48 de ani de domnie s-au făcut schimbări majore în viaţa statului român. Regele Carol se bucura de o moralitate desăvârşită şi de o disciplină proverbială, tipic germană. A fost înconjurat de străluciţi oameni politici, IC Brătianu, Nicolae Iorga, M.Kogălniceanu, Ion Ghica, PP Carp, Lascăr Catargiu, Nicolae Ionescu, Titu Maiorescu, Ion C Brătianu, Take Ionescu, Nicolae Filipescu.
România a fost înzestrată cu o complexă reţea de căi ferate, a fost construit cel mai lung pod din Europa, cel de la Cernavodă, au fost construite portul Constanţa şi reşedinţa Peleş. Au fost modernizate învăţământul, prin Spiru Haret, administraţia, prin Vasile Lascăr, apărarea naţională, prin Nicolae Filipescu. Până în 1914 au apărut Ateneul, Palatul Poştelor, Palatul CEC, Cercul Militar Naţional, hotelui Athene Palace, Palatul Regal. Bucureştiul a fost numit „Micul Paris”.
Regina Elisabeta a sprijinit scriitori, ea însăşi fiind scriitoare, muzicieni, artişti plastici. În timpul Războiului de Independenţă a înfiinţat spitale, a organizat îngrijirea ostaşilor răniţi, a procurat medicamente, a avut grijă de familiile sărace, a promovat cultura română în Europa.
În 1914 a izbucnit Primul Război Mondial. Carol s-a aflat în faţa unei grele alegeri, alături de Germania, ţara sa de origine sau împotriva ei, cum a hotărât Consiliul de Coroană şi la care nu s-a opus.
Regele Carol a murit în 1914, lăsând în urma sa o Românie modernă, de tip occidental. I-a transferat nepotului său, Regele Ferdinand, înfăptuirea a ceea ce dânsul nu a putut să termine, lupta în fruntea armatei române pentru unirea provinciilor româneşti într-un singur stat.