Carol I - modernitate, independenţă, statornicie tot pentru ţară, nimic pentru mine

Prin aducerea prinţului străin cercurile politice româneşti îşi propuneau menţinerea stabilităţii interne şi a unităţii naţionale, consolidarea autonomiei şi ulterior dobândirea independenţei depline. Se considera că numai un conducător provenit dintr-o dinastie care se bucura de prestigiu în Europa putea să aibă îndrăzneala şi ajutoarele diplomatice necesare pentru a gândi în mod serios la aceasta ( Paul Henry). Ideea aducerii principelui străin era de altfel o cerinţă formulată în programul de unire al Adunărilor ad-hoc de la 1857 şi văzută ca mijloc de a pune capăt luptelor interne pentru domnie şi amestecului imperiilor vecine.
Carol I era al doilea fiu al lui Carol Anton de Hohenzollern- Sigmaringen, făcând parte dintr-o ramură a familiei domnitoare germane. Tânărul Carol a urmat studii de istorie la Universitatea din Bonn. S-a dedicat apoi carierei militare, remarcându-se ca ofiţer în războiul Prusiei cu Danemarca (1864). Crescut şi educat în spirit german, Carol avea o fire sobră, fiind adeptul ordinei şi al disciplinei.
În data de 10 mai 1866 noul conducător a intrat în Bucureşti primind cheile oraşului şi a depus jurământul de credinţă în faţa Adunării Constituante: Jur a fi credincios legilor ţării, a păzi religiunea românilor, precum şi integritatea teritoriului ei, şi a domni ca domn constituţional.
Ziua de 10 mai avea să mai aducă, încă două evenimente importante, după cum spuneau, cândva, versurile dedicate Zilei Naţionale a Românei: Zece Mai ne-a fi de-a pururi/ Sfântă zi căci ea ne-a dat / Domn puternic ţării noastre / Libertate şi Regat. La 10 mai 1877, Carol I proclama România ca stat independent şi instituia, în aceeaşi zi, Ordinul Steaua României. Suveranul s-a aflat efectiv în fruntea armatelor române, în timpul Războiului de Independenţă din 1877-1878, pe frontul din Bulgaria. Când îşi îndemna armata, spunea: Înainte, copii !
Carol I devine Rege al României la 26 martie 1881, prin votul unanim al reprezentanţilor naţiunii. A treia semnificaţie a zilei de 10 mai o reprezintă încoronarea M.S. Carol I ca Rege al României în Catedrala Mitropoliei din Bucureşti în 1881. Regele însuşi a cerut să fie încoronat cu o coroană din oţel, fabricată din metalul topit al unui tun de război capturat la Plevna.
După o domnie de 48 de ani, Regele Carol I a încetat din viaţă la Castelul Peleş, fiind înmormântat la Curtea de Argeş, ctitoria lui Neagoe Basarab, mănăstire refăcută în timpul domniei sale. Devotamentul cu care şi-a servit ţara şi contribuţia decisivă pe care şi-a adus-o la dezvoltarea acesteia fac din regele Carol I una din personalităţile proeminente ale istoriei moderne a României.

PROF. SIMONA SIMIOANCA RETEGAN