Atelierul de vară „Șotron” a adus zâmbete și învățare pentru copiii din grădinița Ciceu-Mihăiești

Timp de două săptămâni, Școala Gimnazială ”Petru Rareș ” Ciceu-Mihăiești, a fost gazda unui atelier de vară special, menit să le ofere copiilor de grădiniță o experiență de neuitat. Proiectul, denumit „Șotron”, a fost organizat în parteneriat cu Asociația Ovidiu.ro și a reușit să combine jocul cu învățarea într-un mod creativ și distractiv.

Sub îndrumarea atentă a cadrelor didactice, Pintea Garofița și Timar Ildyko-Hajnal,  micuții au participat la o varietate de activități, de la ateliere de literație și lectură, la jocuri în aer liber. Scopul principal a fost acela de a le stimula curiozitatea și creativitatea, pregătindu-i totodată pentru următorul an școlar.

Parteneriatul cu Asociația Ovidiu.ro a fost esențial în succesul acestui proiect, aducând resurse și expertiză care au contribuit la calitatea și diversitatea atelierelor. La finalul celor două săptămâni, copiii au plecat acasă cu multe amintiri frumoase, cu multe cărticele, dar  mai ales, cu bucuria de a învăța prin joacă.

Într-o lume tot mai digitalizată, importanța literației — capacitatea de a citi, de a scrie și de a înțelege informațiile — devine esențială. De aceea, la școala noastră, punem un accent deosebit pe activități dedicate dezvoltării acestei abilități vitale încă de la grădiniță. Aceste programe nu sunt doar despre a învăța literele, ci despre a le oferi copiilor un univers întreg de cunoaștere și imaginație.

Astfel, ne-am dat seama că, pentru a-i atrage pe copii, trebuie să le transformăm învățarea într-o aventură. Acest lucru ne-a motivate  să  organizăm  ateliere interactive unde micuții  ascultă povești spuse cu pasiune, fac jocuri de rol și pe baza acestora își crează propriile cărți. Folosind desene și cuvinte simple, copiii devin autorii propriilor lor opere, un proces care le dă o imensă satisfacție și încredere în sine. Se joacă cu sunetele și rimele. Prin cântece și jocuri lingvistice, ei învață să recunoască sunetele din cuvinte, o etapă fundamentală în procesul de citire.

Știm că literația nu se încheie la poarta școlii. De aceea, colaborăm strâns cu părinții pentru a le oferi resurse și idei despre cum să continue aceste activități acasă. O simplă poveste citită seara, o vizită la bibliotecă sau un joc de cuvinte în mașină pot face o diferență enormă în dezvoltarea unui copil.

Prin aceste inițiative, nu doar că-i pregătim pe copii pentru școală, ci le deschidem o poartă spre o viață plină de descoperiri și de imaginație. Dragostea pentru lectură, odată plantată, va crește alături de ei, îmbogățindu-i pe tot parcursul vieții.

 

 

Prof. ed. Timpurie, Pintea Garofița

Prof înv. Primar, Timar Ildyko-Hajnal

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5