Ce este perihoreza ?
Perihoreza este coexistenţa, împreună-existenţa Persoanelor dumnezeieşti, adică o locuire-împreună, în înţelesul de a fi una în alta, fiecare în celelalte, fără amestecare, este o întrepătrundere reciprocă, vedem aici veşnica perihoreză Treimică. Perihoreza arată unitatea şi trinitatea lui Dumnezeu. Unitatea, pentru că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh au aceeaşi Fiinţă, una, unică, identică, neîmpărţită şi neîmpărţibilă între Persoanele treimice. Trinitatea, pentru că Fiinţa care este una şi neîmpărţibilă, se menţine întreagă nu într-o singură Persoană, ci în trei Persoane reale, deosebite ca Persoane, cu toate că nu se împart sau repetă de la o Persoană la alta. Dacă n-ar fi perihoreza, Persoanele dumnezeieşti ar exista alături una de alta, ca în lumea noastră, despărţite şi de aici ar rezulta că sunt trei Dumnezei şi dacă sunt trei, se limitează reciproc şi nici unul n-ar fi desăvârşit. În perihoreză, nici Fiinţa Tatălui care împărtăşeşte sau comunică Fiinţa, nici Persoanele divine care o primesc, nu au nici o lipsă, fiecare rămâne desăvârşită, fără să se restrângă, să se confunde, sau să se amestece, Ele păstrându-şi însuşirile dumnezeieşti intacte, rămânând veşnic egale în starea de perfecţiune, cu aceeaşi slavă, măreţie şi demnitate divină, atât împreună cât şi fiecare Persoană în parte, neexistând niciun fel de prioritate reală în raportul dintre Ele.
Perihoreza este o taină a Persoanelor dumnezeieşti pe care n-o putem pătrunde cu mintea noastră.
Comentarii
Este Dumnezeesc de frumos si adevarat cele relatate.
Adaugă comentariu nou