Pr. Vasile Beni: Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită

         În fiecare an, în prima zi după Rusalii, sărbătorim Sfânta Treime. Şi cred că nu am greşi dacă am spune că este cea mai mare sărbătoare pentru că este ziua în care se pomenesc împreună toate persoanele Sfintei Treimi.   

Şi poate de aceea această sărbătoare a fost aşezată imediat după Pogorârea Sfântului Duh, pentru că este ziua când se descoperă oamenilor şi a treia Persoană a Sfintei Treimi, pentru a arăta că mântuirea oamenilor de păcat este opera Sfintei Treimi, adică a Tatălui, prin hotărârea şi făgăduinţa Răscumpărării, a Fiului, prin Patimi şi Înviere, şi a Duhului Sfânt, prin venirea Sa la Cincizecime. Şi pentru că trei sunt Persoanele sfintei  Treimi, trei să fie şi învăţăturile la  care doresc să mă opresc foarte pe scurt.

1.Sfânta Cruce  este o mărturisire despre Sfânta Treime 

De fiecare dată când preotul rosteşte un cuvânt de învăţătură, începe prin a spune: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. De asemenea, când începem o rugăciune, spunem mai întâi: „În numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!” Prin aceste cuvinte şi prin semnul Sfintei Cruci care le însoţeşte, noi mărturisim credinţa noastră în Dumnezeu-Tatăl, în Dumnezeu-Fiul şi în Dumnezeu-Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, în numele căreia am primit şi Sfântul Botez.                                                                                              Şi nu numai prin Sfânta Cruce şi prin cuvintele cu care începem diferitele rugăciuni, ci şi prin toate sfintele slujbe şi mai ales prin Sfânta Liturghie mărturisim noi credinţa noastră în Sfânta Treime şi o preamărim după cuviinţă. De asemenea, orice slujbă a celor şapte Sfinte Taine începe cu binecuvântarea preotului: „Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh...“. Acest lucru arată că orice slujbă adresează primele laude Sfintei Treimi. Cultul Sfintei Treimi este mult mai important decât cel închinat sfinţilor, pentru că fiecare Persoană divină este venerată ca Dumnezeu, în timp ce sfinţii sunt cinstiţi ca oameni care s-au desăvârşit.

2. Un Dumnezeu unic în fiinţă, dar cu trei persoane 

Învăţătura despre trinitate a fost formulată de părinţii bisericii la primele două sinoade ecumenice de la Niceea (325) şi Constantinopol (381). Cu acest prilej s-a născut Simbolul Credinţei sau Crezul, o sistematizare a principalelor învăţături dogmatice ale Bisericii. Astfel, din această mărturisire de credinţă pe care un creştin o rosteşte pentru prima dată în momentul botezului, prin intermediul naşilor, reiese că un ortodox crede „întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului…, şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii…, şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit…” Din punct de vedere dogmatic, această credinţă în Sfânta Treime se formulează astfel: Dumnezeu, unul în fiinţă şi întreit în persoane (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt). „Formularea dogmatică a Dumnezeirii unice în fiinţă şi întreite în persoane este, ca orice formulă dogmatică, mărturisirea credinţei într-o realitate care ne mântuieşte şi deci ne dă un minimum pentru înţelegere, dat fiind abisalul infinit al Dumnezeirii”, spune preotul Dumitru Stăniloae în „Teologia Dogmatică Ortodoxă”.

3.Diferite analogii pentru a înţelege cum Dumnezeu este Unul în fiinţă, dar întreit în persoane

Părinţii Bisericii au încercat să facă diferite analogii cu elemente lumeşti pentru ca oamenii să poată înţelege cum Dumnezeu este unul în fiinţă, dar trei persoane în acelaşi timp. Astfel s-a recurs la asemănarea cu sufletul omenesc, compus din simţire, voinţă şi minte. De asemenea, unii sfinţi părinţi au asemănat Treimea cu soarele, care unic fiind este căldură, rază şi lumină sau cu timpul care este trecut, prezent şi viitor. Şi copacul, format din rădăcină, trunchi şi coroană, a slujit unor teologi ca element de a compara.

Mărturisind deci credinţa într-un singur Dumnezeu, noi mărturisim şi credinţa în cele trei persoane ale Sfintei Treimi, care au ca însuşire comună dumnezeirea, dar au şi însuşiri deosebitoare. Astfel, Dumnezeu-Tatăl este creatorul lumii, Dumnezeu-Fiul este născut din veşnicie din Tatăl şi s-a făcut om din Sfanta Fecioară Maria şi de la Duhul Sfânt. Dumnezeu-Duhul Sfânt purcede din veşnicie din Tatăl şi este Acela care însufleţeşte toate câte sunt, ajutând pe om să-şi câştige mântuirea prin har, credinţă şi fapte bune.

Şi totuşi nu sunt trei Dumnezei, ci Unul singur, preamărit în Trei Ipostasuri, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, a cărora este slava acum şi în vecii vecilor. Amin!