Ce este Sfânta Treime

Dogma Sfintei Treimi stă la temelia tuturor mărturisirilor de credință ale Bisericii și constituie adevărurile învățăturii noastre creștine. Dumnezeu este unul în Ființă și întreit în Persoane, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, inseparabili uniți, de aceeași Ființă, egale, fără să se amestece sau să se contopească, fără împărțire sau despărțire a Ființei, distingându-se doar prin anumite proprietăți, adică Tatăl este nenăscut, fără început și sfârșit, Fiul născut din Tatăl înainte de toți vecii și Sfântul Duh purces din Tatăl. Sfânta Treime este o taină de nepătruns pentru mintea omenească și este dată nouă prin Descoperirea dumnezeiască. Fiecare Persoană din Treime este deschisă și îndreptată total spre Celelalte două, printr-o iubire totală și nesfârșită. Fără această iubire Treimică n-am putea cunoaște pe Dumnezeu. Toate cele trei Persoane ale Treimii posedă întreaga natură divină toate au în comun întreaga Fire. Fiecare Persoană este Dumnezeu adevărat, Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul și Dumnezeu-Sfântul Duh, dar nu sunt trei Dumnezei.
Sfânta Treime nu S-a descoperit deodată, în totalitate, ci-n decursul multor secole și-n grade diferite, în unele religii păgâne ca preînchipuire, fără Revelația supranaturală, în Vechiul Testament doar treptat și nu total, prin Revelația supranaturală, și în mod deplin în Noul Testament, prin însuși Dumnezeu Întrupat. Sfânta Treime n-o putem cuprinde cu mintea noastră, Ea se întemeiază pe Revelația divină și ne-o însușim prin credință. Există o perihoreză deplină în Treime, adică o întrepătrundere reciprocă a Persoanelor Treimice, fără amestecare și fără confundare. Ele nu se restrâng, rămânând etern egale în demnitatea și autoritatea dumnezeiască.
Dacă admitem că ființa dumnezeiască ar fi o singură Persoană, atunci vedem că această Persoană n-ar fi iubitoare din veșnicie și de aici Ea n-ar fi nici dumnezeiască. Dacă însă această Ființă dumnezeiască ar fi în multe persoane, atunci ar fi o relativizare a valorii lor infinite, așadar nici o astfel de mulțime de Persoane n-ar fi dumnezeiască. Dumnezeu nu poate fi mono-personal pentru că n-ar fi nici Persoană nici Dumnezeu, atotputernicia Lui n-ar mai fi unită cu iubirea și bunătatea și ,,ar merge spre o esență impersonală supusă unui sistem de legi al evoluției”, ne spune părintele academician profesor Dumitru Stăniloae.
Infinita bunătate și putere a lui Dumnezeu există pentru că El este o Persoană prin care își arată bunătatea față de altă Persoană prin puterea Ei. În Persoanele dumnezeiești firea nu se repetă, ea este posedată în modul comun total. Gândind pe Tatăl ca necreat, infinit, gândim și pe Fiul și pe Sfântul Duh, pentru că Aceștia doi nu pot fi exteriori acestei infinități și a singurei existențe necreate și a slavei, ci se contemplă în fiecare comunul neîntrerupt și neîmpărțit. Dacă ar fi o singură Persoană, Dumnezeu n-ar avea comuniunea iubirii, iar dacă ar fi o mulțime de Persoane, acestea ar fi limitate și n-au cum să se cuprindă toate în fiecare Persoană.
Așadar există un singur Dumnezeu întreit în Persoane, fiecare Persoană cuprinde pe celelalte două Persoane, există o comuniune în iubire totală, fără confundare între ele. Nenașterea Tatălui, nașterea Fiului și purcederea Duhului din Tatăl nu au o succesiune între ele. Tatăl nu are cauză și nu primește existența de la nimeni, este izvorul celorlalte două Persoane. Fiul lui Dumnezeu este născut dinainte de timp, din veșnicie, din Tatăl, naștere necuprinsă de mintea omenească. Sfântul Duh purcede din Tatăl, așa ne spune Mântuitorul. Duhul Sfânt este egal cu Tatăl și cu Fiul, are aceeași autoritate ca Ei, fiind a treia Persoană a Treimii. Cele trei Persoane ale Treimii sunt un singur Dumnezeu, au o singură Ființă, voință, slavă și putere.