Ce se întâmplă cu angajaţii Vitalia?
Nu mai puţin de 217 persoane sunt angajate, în prezent, la SC Vitalia Servicii pentru Mediu SRL, compania care a avut contractul de concesiune al serviciului de precolectare, colectare, transport şi transfer al deşeurilor municipale la nivelul judeţului nostru. Situaţia acestora este inceră, dar există şi veşti dătătoare de speranţă.
Astfel, după ce va fi stabilit operatorul care va prelua serviciul de salubrizare la nivelul judeţului, foarte probabil, mare parte din personalul Vitalia se va "transfera" la această firmă. Finalmente, aceşti oameni cunosc rutele, la nivel de judeţ şi în oraşe, au lucrat în domeniu mai bine de un an şi jumătate.
Pentru cei care nu se va găsi o astfel de soluţie, va fi dat un preaviz, dar şi două salarii compensatorii la o eventuală disponibilizare.
Citiţi şi:
- Oficial! De astăzi, Vitalia a întrerupt colectarea deşeurilor în tot judeţul
- Deputatul Stelian Dolha: Plătește totuși cineva pentru contractul dezastruos cu Vitalia?
- Vitalia a solicitat rezilierea contractului pentru colectarea deşeurilor în Bistriţa-Năsăud
- Vitalia a achitat redevența pentru contractul de salubrizare, plus penalităţile
- Taxă specială de salubrizare pentru năsăudenii care nu au încheiat contracte cu Vitalia
Adaugă comentariu nou