CE SEMNĂM ? PENTRU CE ? ŞI MAI ALES CU CINE !

În condiţiile actualei crize economice consideram la un moment dat că există o categorie socială mai puţin afectată de consecinţele sale negative, şi anume a acelora care au reuşit să economisească şi dispun de fonduri băneşti pe care la momentul oportun le pot investi în condiţii avantajoase. Opinia ne-a fost confirmată şi de nişte exemple concrete: o cunoştinţă de pildă a achiziţionat prin adjudecare la licitaţie un apartament compus din patru camere şi dependinţe la un preţ modic de numai 24000 EUR, altcineva a devenit proprietar al unei case compusă din mai multe încăperi din municipiul reşedinţă de judeţ la un preţ de două sau trei ori mai mic decât cel cu care fusese realizată întrucât vechiul proprietar presat de creditele angajate ajunse la scadenţă s-a văzut nevoit şi obligat să o înstrăineze. Ulterior, ne-am convins că nu întotdeauna e suficient să dispui de bani, ci trebuie să vezi ce ? pentru ce ? şi cu cine semnezi ?. A apărut şi acţionează şi în acest domeniu o tagmă a ” băieţilor deştepţi “, care în cârdăşie, sub egida puternicului zilei – banul – reuşesc dintr-un condei să transforme destul de repede acest avantaj al tău în avantajul lor şi să te aducă în postura deloc de invidiat de datornic. Aşa i s-a întâmplat unei tinere concitadine, lipsită de experienţa uneori destul de aspră şi dură a vieţii, care după absolvirea universităţii, reuşind să obţină un post în municipiul Cluj-Napoca, bazându-se în primul rând pe ajutorul părinţilor, a încheiat cu ” un investitor imobiliar “, cum îi place să-şi zică, practic un S.R.L. cu sediul social în municipiul Cluj-Napoca, a cărei răspundere e limitată, după cum se ştie, la nivelul capitalului social, un precontract ( promisiune ) de vânzare-cumpărare prin care s-a convenit ca acesta să-i construiască şi să-i predea în folosinţă în stadiu finisat un apartament compus din două camere şi dependinţe, situat în municipiul Cluj-Napoca, la preţul de 38000 EUR, cu plata unui avans de 10000 EUR, urmând ca diferenţa de preţ să se facă în mai multe tranşe la termenele prevăzute. Totul părea la prima vedere a fi în regulă şi cu avantaje pentru ambele părţi întrucât ” investitorul imobiliar “ obţinea în condiţii destul de lesnicioase fonduri pentru derularea investiţiei, iar fata, între timp căsătorită era mulţumită că va putea plăti mai uşor preţul apartamentului. Nu s-a gândit nicio clipă că partenerul său contractual ar putea fi un om de rea credinţă, iar aceasta a costat-o destul de scump. Prevalându-se de o prevedere a Codului nostru Civil potrivit căreia contractul reprezintă legea părţilor, partenerul a prevăzut în actul sub semnătură privată încheiat o serie de clauze, care îl avantajau net, ceea ce echivalează cu clauzele abuzive. Aşa spre exemplu s-a stipulat că : ” în caz de întârziere a plăţii unei tranşe din preţ cumpărătoarea-promitentă se obligă la plata unei penalizări de întârziere de.....4000 EUR “, în vreme ce nu se menţionează nimic în legătură cu ce se întâmplă în situaţia în care nu-i va preda la termen şi în condiţiile convenite apartamentul !. Potrivit legilor în vigoare, în actele încheiate trebuie prevăzute clauze clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate, iar un dezechilibru semnificativ în ceea ce priveşte obligaţiile, vădit favorabil uneia dintre ele face ca actul respectiv să fie considerat cu clauze abuzive. Bazându-se pe cele cuprinse în act ” investitorul imobiliar “ invocând o serie de cheltuieli urgente a făcut presiuni la beneficiară şi astfel a reuşit să încaseze cu anticipaţie tranşele convenite, însă la ultima tranşă, cea mai mică, de numai 3000 EUR, a recurs la un mic tertip, la o stratagemă ieftină : omul, care înainte era deosebit de accesibil, insistent şi prezent n-a mai răspuns o vreme la telefonul mobil, până ce a expirat termenul de plată, când a trimis o notificare prin care beneficiara a fost somată să plătească această ultimă tranşă şi încunoştinţată că e obligată şi la plata în plus a penalităţii de întârziere de 4000 EUR stipulată în act !. Desigur, cumpărătoarea-promitentă ar fi avut posibilitatea de a consemna ultima tranşă la C.E.C. BANK S.A. sau la o altă unitate bancară la dispoziţia vânzătorului-promitent, dar neavând cunoştinţele necesare n-a folosit această alternativă !. Totuşi, înainte de a efectua plata ultimei tranşe, mânată probabil de o tresărire de vigilenţă şi-a propus să verifice stadiul lucrărilor la apartament. Cu acest prilej a avut surpriza să constate că acesta n-avea pereţi interiori, cu pardoseală din beton, iar de gresie, faianţă, parchet, instalaţii electrice, de încălzire, apă, canal, telefonie şi celelalte nici nu putea fi vorba întrucât blocul nici nu era măcar racordat la utilităţi. Toate acestea în condiţiile în care nu avea încheiat nici un act legal de dobândire a proprietăţii apartamentului. Presată de situaţia locativă, de faptul că expira termenul de închiriere pentru spaţiul locativ închiriat, a acceptat să preia apartamentul în situaţia în care să găsea, asumându-şi obligaţia de a executa lucrările neefectuate pe cheltuiala sa. În timpul executării acestora, tânăra bistriţeancă a avut parte de alte şi alte noi surprize, care de care mai neplăcute. Au apărut alţi trei ” cumpărători-promitenţi “ care au luat-o la rost şi i-au cerut socoteală de ce execută lucrări la apartamentul lor ? ! Abia atunci s-a dumirit şi a realizat că, respectivul ” investitor imobiliar “ inventiv promisese vânzarea aceluiaşi apartament nu la unul, ci........la patru cumpărători-promitenţi !. În plus imobilul nu era nici intabulat pe numele societăţii comerciale pe care o reprezenta, care nu era încă proprietara de drept a apartamentului !. Acest lucru avea să se facă mult mai târziu, când tânăra a fost obligată să-şi aducă aportul financiar la acoperirea unei cote părţi din cheltuieli. Cu ocazia efectuării lucrărilor de carte funciară au fost notate în cartea funciară toate cele patru promisiuni de vânzare-cumpărare a apartamentului, astfel că niciun birou notarial nu poate să nu ţină seama de acest lucru, fiind obligat de altfel să informeze pe potenţialii dobânditori despre situaţie, mai ales că nimeni nu e dispus să se judece la nesfârşit prin instanţe pentru a dobândi bunuri litigioase.
Situaţia este destul de complicată şi va mai dura ceva timp până la clarificarea ei deplină, dar sperăm că se pot trage învăţăminte şi concluzii folositoare pentru fiecare dintre noi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5