Cei mai buni tenismani din MAI s-au întrecut la Bistriţa. Printre premianţi şi trei bistriţeni
Vineri s-a încheiat etapa finală naţională a Campionatului de tenis de masă al Ministerului Afacerilor Interne, competiţie la care au participat peste 80 de sportivi, angajaţi ai ministerului. Sala Olimpică „Gheorghe Bozga” din Bistriţa a găzduit şi evenimentul final, premierea câştigătorilor, alături de sportivii amatori fiind şi campiona en-titre la tenis de masă, Bernadette Szocs.
Competiţia a fost organizată de către Centrul Cultural MAI împreună cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bistriţa-Năsăud şi Clubul Sportiv Municipal.
La acest concurs au participat peste 80 de sportivi, angajaţi în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, şi anume 40 de poliţişti, 20 de poliţişti de frontieră, 10 pompieri, 10 jandarmi, trei din aparatul central al MAI şi doi din partea Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti.
Grupa femei (open):
Locul I - Udrea Raluca –D.I.P.I.
Locul II - Savin Gabriela- IGJR
Locul III - Năstasă Ramona – I.J.J. Bacău
Locul IV - Bella Violeta- I.P.J. Maramureş
Locul V – Peneoaşu Alexandra- D.G.P.M.B.
Locul VI – Ionuş Maria- I.P.J. Sibiu
Premiile (cupe şi diplome) au fost acordate de subprefectul Ovidiu Frenţ.
Grupa +45 ani masculin:
Locul I - Doncea Cătălin- IJJ Giurgiu
Locul II - Andreicuţ Viorel- IPJ Bistriţa-Năsăud
Locul III – Moldovan Ovidiu - ISU Maramureș
Locul IV – Bujoreanu Neculai- IPJ Suceava
Locul V - Ursan Viorel – ITPF Sighetu Marmaţiei
Locul VI – Juşcă Sorin- IPJ Timiş
Premiile au fost acordate de către comisar şef Ioan Ovidiu Mureşan - şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa- Năsăud.
Grupa 35- 45 ani masculin:
Locul I - Voicu Corneliu- I.S.U. Braşov
Locul II - Niţu Liviu- IPJ Buzău
Locul III – Migea Cornel- ISU Sibiu
Locul IV – Palaghiţă Remus- IPJ Bacău
Locul V - Herţeg Tănase- IJJ Cluj
Locul VI – Cociş Marian- IJJ Ilfov.
Premiile au fost acordate de către col. Ionel Cimuca, şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud.
Grupa până în 35 ani masculin:
Locul I - Farcaş Dan- ISU Sălaj
Locul II - Nistor Dorel- IJJ Bistriţa- Năsăud
Locul III – Pop Ovidiu Sorin –I.P.J. Bacău
Locul IV – Răducan Bogdan – I.S.U Dolj
Locul V - Nițu Victor – I.P.J Ialomița
Locul VI – Ott Nistor – I.S.U. Bistriţa-Năsăud
Premiile au fost acordate de către lt.col. Florea Constantin, şef al Inspectoratului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.
“De asemenea, s-au acordat diplome speciale şi cupe din partea Ministerului Afacerilor Interne pentru sprijinul acordat în organizarea şi buna desfăşurare a Campionatului de Tenis de Masă, tuturor instituţiilor implicate în eveniment, respectiv Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Clubului Sportiv Municipal Bistriţa, Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Bistriţa-Năsăud , Asociaţiei Sportive Club Dinamo 6 Bistriţa, antrenorului emerit Filipaş Marian şi colegului nostru, comisar şef Toma Ivan”, precizează inspectorul Antonela Pop, purtător de cuvânt al Poliţiei bistriţene.
Citiţi şi:
- Poliţistul Ovidiu Pop şi jandarmul Dorel Nistor, pe podiumul Campionatului Naţional de tenis de masă al MAI
- Jandarmul Dorel Nistor şi poliţistul Viorel Andrecuţ, pe podium la Campionatul de tenis de masă al MAI!
- Au fost premiaţi câştigătorii Campionatului de tenis de masă MAI- ediția 2023
- Chestorul Marius Linul şi colonelul Furnea Florin au acordat, alături de colegii din insituţiile militarizate, Premiile Campionatului de tenis de masă al MAI, desfăşurat la Bistrița
- Au fost premiaţi cei mai buni polițiști, pompieri și jandarmi din țară, la tenis de masă!
Adaugă comentariu nou