Club de vacanţă la Palatul Copiilor!

În lipsa unor activităţi care să provoace, vacanţa poate trece aproape pe neobservate sau chiar să devină plictisitoare. „Clubul de vacanţă” reprezintă o iniţiativă energică menită să adune câteva dintre alternativele care ar putea face din această vacanţă una „altfel”.
Palatul Copiilor Bistriţa vine în sprijinul elevilor care vor să se relaxeze într-un mod activ şi productiv. Astfel că, în perioada vacanţei intersemestriale, vor fi organizate zilnic, între orele 10-13, la Palatul Copiilor, activităţi re-creative, interactive pe domeniile Pictură, Teatru, Tenis de masă, coordonate de profesorii Diana Morar, Antonia Orban şi Călin Deiac.
„Maestrul de Go” de la Palat, profesorul Teodor Vârtic, îşi va lua tabla, piesele şi o parte din învăţăcei şi va participa, în perioada vacanţei, în competiţia Trofeul FRGO – „Junior” – 2017, la Vatra Dornei. Sperăm să se întoarcă cu premii frumoase, ca de fiecare dată.
Cei interesaţi de ateliere inventive inedite, de „Joc-Joacă-Jucării”, de diverse regii, de mişcare scenică şi sportivă sunteţi aşteptaţi la „Clubul de vacanţă” de la Palat! Dacă vreţi să faceţi ceva diferit şi special, nu ezitaţi! Clubul de vacanţă vă îmbie să vă petreceţi timpul liber cu folos, învăţând lucruri creative, de care nu aveţi parte în fiecare zi.

Grupa de Jurnalism a Palatului Copiilor Bistriţa

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5