Compunere liber aleasă

Am dat anotimpul înainte, pe vremea sânzienilor, înaintea nopţilor de Sânziene. Am dat timpul înainte, văzând/ trecând o vamă ce nu mai înseamnă nimic, pentru cei obişnuiţi cu vama de cuvinte. Şi când cuvintele sunt aceleaşi, parcă nici pământurile nu mai sunt separate, ca-n altă „întâlnire din pământuri”. Aceeaşi limbă a „vechilor Cazanii”, de-o parte şi de alta a Prutului, trecut de la vest la est şi înapoi, dorind de mult lucrul acesta, aşa cum Grigore Vieru voia să călătorească pe aici, la fel cum alţii îşi doreau să ajungă în Cosmos (dar, oare, nu este aici Cosmosul, şi Raiul, şi Iadul, exceptând faptul că hotelul unde am tras se numea chiar aşa – Cosmos).
De la primii paşi, făcuţi pe pământul stră-bun al Basarabiei, de la primele roţi ale autocarului, rulând cu emoţie şi sfială, ca un prunc scăldat în ţărână,am simţit glasul mamei „în priviri cu-n fel de teamă”, şi am căutat ochii lăsaţi de două sute de ani , „doar ca să poată plânge”. Ce era de văzut am văzut. De-acum pot povesti despre Basarabia din sufletul meu, chiar dacă am stat trei zile, rămân metaforic acolo mereu. Sunt locuri sfinte din care nu mai poţi pleca.
Lăsând în urmă ploaie, vânt şi frig, am ajuns în soarele Chişinăului. Oraş întins ca-n palmă, cu iz imperial, aliniat somptuos printre copaci nestingheriţi, pe axa Guvern – Arc de Triumf – Mitropolie. La intrarea în Parcul Central e statuia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, neapărat şi Sfânt, ocrotitor de neam, de credinţă, de unire. Tot Bulevardul principal poartă numele domnitorului, de parcă ar fi o linie ce trece prin istorie şi merge departe. Aleile parcului, însufleţite de tineri îndrăgostiţi, de perechi nepereche, ce smulg admiraţiile colegilor – bărbaţii o caută pe Nataşa, femeile se uită după un Ivan, frumuseţi ale locului – trăiesc la fel de mult prin statuile scriitorilor români, de la Dimitrie Cantemir la Grigore Vieru, de la Liviu Rebreanu la Mircea Eliade, de la George Coşbuc la Adrian Păunescu, deşi unele busturi nu prea seamănă cu chipurile din memoria comună, cum ar fi Nichita Stănescu sau Lucian Blaga. Vlad Pohilă, scriitorul ce bea cafeaua împreună cu noi, la terasa din parc, spune că nu contează, pentru ei înseamnă foarte mult şi faptul că ei sunt acolo. Îi spun că ar fi fost de ajuns şi câte un soclu cu numele scriitorului, fără bust, şi tot ar fi fost mult. Îi place imginea, continuăm cafeaua vorbită cu Vasile Şoimaru şi Victor Ştir ( nici n-am observat că au aceleaşi iniţiale), amintind reviste, cărţi, scriitori. Mi-am amintit de sine, văzând că pe uşa de la intrare scrie „de la sine”. Mi-am amintit de Antichitate, auzind că primarul de sector se numeşte pretor. Dar câte alte expresii nu alcătuiesc farmecul acestei limbi născute parcă pentru a mângâia şi legăna: durerea, dorul, dragostea.
Folclor şi literatură la Chişinău. Folclor străvechi la „Ginta latină”. Literatură veche, ca vinul de la catedra de română a Facultăţii de Jurnalism. Doi oameni ne-au asigurat acest schimb cu lumea la Chişinău: Mihai Guzun, decanul de la Universitatea de Stat a Moldovei, prieten al Bistriţei şi al lui Dorel Cosma, şi Constantin Şchiopu, profesor de română, cu un curs inedit despre Grigore Vieru, cu un Ansamblu folcloric – „Doina Doiniţa”, cu un cenaclu de renume – „Cenaclul fără nume” şi cu manuale în portofoliu, alcătuite împreună cu Mihai Cimpoi. După o introducere de teorie literară, elevii de clasa a XII-a îi studiază pe Eminescu, Blaga, Camil Petrescu şi Ion Druţă. Frumuseţea textelor echivalează cu orice carte, cu o operă literară în sens propriu. Sunt atât de bine alcătuite şi de atrăgătoare, încât l-ar face şi pe un chinez să înveţe limba şi literatura română. Tinerii care au citit poezie la întâlnirea cu membri ai Societăţii literare „Conexiuni” au demonstrat că sunt mai inspiraţi decât mulţi dintre aşa-zişii grei ai literaturii actuale, ne-au depăşit cu distanţă şi faptul acesta e îmbucurător. Am reţinit numele Victoriei Mărgineanu, care are şi un volum de poeme – „Ora H”. Seriozitatea cu care se creează în „Republică”, aşa cum spun ei, este demnă de luat ca exemplu. În orice domeniu.
Ca orice oraş, Chişinău are poezia lui. Mai ales la prima vedere. Târgul de antichităţi din parcul de lângă Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” e o pată de culoare, prin timp, cu invitaţia de-a vedea, chiar dacă nu cumperi nimic. Repertoriile, atât la Teatru cât şi la Operă, sunt bogate, cu titluri diverse, cu reprezentări susţinute, neuitate, semn că viaţa culturală e pe locul întâi. Aflu povestea despre orga din sala de Operă: o fată pasionată de muzică pentru care tatăl ei aduce acest instrument, o achiziţie unică în lume.
Deşi pe paşapoarte au apărut vize, Antologia „Conexiuni” n-a avut nevoie de variantă în altă limbă. Au citit poezii vechi şi noi: Dorel Cosma, Ştefan Veşcari, Victor Ştir, Elena M. Cîmpan. A doua ediţie a volumului de versuri „Se naşte ceva”, de Dorel Cosma, proaspăt apărut la „Dacia XXI” din Cluj –Napoca, a fost prezentată în premieră în faţa studenţilor moldoveni. Un eveniment ce merită consemnat fără nicio rezervă. Florin Ioan Bojor, secretarul Societăţii literare „Conexiuni”, a vorbit despre punţi de legătură între culturi.
Scriu acum „a fost odată ca niciodată...”, deşi poate că trebuia să încep cu această formulă.
Parcă aş fi fost în ţara poeziei răsare.

ELENA M. CÎMPAN
Preşedinta Societăţii „Conexiuni”, Bistriţa