Comuna Dumitra a adoptat Declaraţia de Unire!

Consiliul Local Dumitra a adoptat Declarația de Unire, fiind cea de a 111-a declaraţie parafată de localităţi din Republica Moldova şi România.

Documentul este semnat de către primarul comunei Dumitra, Gheorghe Bălăjan, de viceprimarul Ani Leon, secretarul Maria-Veturia Bodiu-Mureșan și de către 14 consilieri locali.

Prin actul simbolic, Consiliul Local Dumitra solicită președintelui României, președintelui Senatului, președintelui Camerei Deputaților și Guvernului României să facă tot ce stă în putere pentru REÎNTREGIREA ȚĂRII în Anul Centenar.

Generaţia de azi are datoria morală de a lupta pentru aceleaşi idealuri apărate cu preţul vieţii lor de înaintaţii noştri. Poporul român nu poate sărbători CENTENARUL UNIRII 2018 fără o parte din teritoriile românești care au făcut obiectul marii sărbători de la Alba Iulia în 1918. O adevărată sărbătoare a poporului român poate avea loc în aceleași condiții din 1918. (...)

Prin prezenta declarație ne asociem demersurilor primarilor din Republica Moldova de a lupta împreună pentru recunoașterea valabilității ACTULUI UNIRII. Ne exprimăm dorința de a sărbători împreună Centenarul Marii Uniri 1918-2018, fără ca pământul românesc să aibă granițe la Prut’‘, se arată în textul Declarației de Unire.

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5