Concert de neuitat pe Pietonalul Bistriţa. Toată spuma folclorului românesc va fi la noi

Judeţul nostru va găzdui una dintre cele mai importante manifestări ale artiştilor din acest an, în a doua parte a lunii iunie, undeva în perioada 23-24 iunie. După cum ne informează maestrul Ştefan Cigu, Asociaţia Profesioniştilor din Folclor îşi va desfăşura activităţile din acest an la Bistriţa.
Evenimentele se vor derula pe trei paliere, cei mai importanţi dirijori fiind invitaţi de maestrul Ştefan Cigu să dezbată soarta orchestrelor profesioniste, nu vor lipsi nici coregrafii care, alături de colegul de la Bistriţa, Adrian Paşcu, vor vorbi despre elementele ce definesc zonele unui etnografice ale unui dans, iar soliştii vocali, împreună cu artista Matilda Pascal Cojocăriţa, vor avea în centrul discuţiilor promovarea folclorului românesc.
Cu acest prilej, două dintre cele mai puternice ansambluri din România vor evolua pe scenă alături de colegii de la „Dor Românesc”, bistriţenii bucurându-se de prezenţa unor nume sonore, precum Niculina Stoican, Mariana Ionescu Căpitănescu, Constantin Encianu, Petrică Mâţu Stoian, membri ai Ansamblului „Maria Tănase” din Craiova, precum şi Liliana Laichici, alături de colegii ei din Ansamblul „Banatul” din Timişoara.
La Bistriţa sunt aşteptaţi membrii Uniunii artiştilor interpreţi de folclor muzical din România (UAIFMR) ce are ca preşedinte pe Ionuţ Fulea, amintind aici pe Nicolae Furdui Iancu, Sava Negrean Brudaşcu, Mariana Anghel, Dinu Iancu Sălăjanu, Marius Ciprian Pop, Veta Biriş, Mariana Ionescu Căpitănescu, Ioan Bocşa, Traian Jurchela, Elise Stan, Nicolae Mureşan, Niculina Stoican, Mariana Deac, Viorica Macovei, Nicoleta Voica, Constantin Enceanu, Mirela Mănescu, Andreea Voica, Dumitru Farcaş, Petrica Mîţu Stoian, Deian Galetin şi Adrian Stanca. Judeţul nostru este reprezentat de Alexandru Pugna, Matilda Pascal Cojocăriţa, Ştefan Cigu şi Cristina Bugnar.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5