Conduita societăților și brokerilor de asigurare, în vizorul Autorității de Supraveghere Financiară
Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) este prima autoritate de supraveghere europeană care derulează în parteneriat cu EIOPA și Comisia Europeană un proiect de asistență tehnică privind consolidarea funcției de supraveghere a conduitei pe piața de asigurări din România.
Societățile și intermediarii în asigurări vor fi supravegheați și controlați în viitor, din punct de vedere al conduitei, în baza unor proceduri și ghiduri complexe, ce vor fi elaborate de experți din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară și din cadrul Autorității Europene pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA).
Proiectul „Asistență tehnică privind consolidarea funcției A.S.F. de supraveghere a conduitei pe piața de asigurări din România”, derulat de A.S.F., EIOPA și CE a presupus, într-o primă fază, elaborarea unui manual de supraveghere a conduitei în domeniul asigurărilor. Etapa de implementare a proiectul, care va fi gestionată de A.S.F. cu suportul experților EIOPA, vizează elaborarea unui set de proceduri și ghiduri, în baza căruia se vor desfășura activitățile de supraveghere și control pe aria de conduită asupra entităților care activează în piața asigurărilor.
În cadrul procesului de implementare a proiectului va fi elaborat și un ghid ce va conține informații generale privind factorii generatori de risc de conduită și tipologia acestor riscuri pe parcursul ciclului de viață al produselor de asigurare, care fi adresat entităților supravegheate de către A.S.F.
Administrarea corectă a riscurilor
Pentru o supraveghere eficientă, din punct de vedere al conduitei, este necesară detectarea și gestionarea timpurie a riscurilor și abordarea integrată a întregului proces. Acestea au fost de altfel și premisele de la care a plecat creionarea obiectivelor proiectului de asistență tehnică derulat de către A.S.F., EIOPA și CE.
De asemenea, este foarte important ca riscurile de conduită să fie administrate corect astfel încât să fie asigurată creșterea gradului de profesionalism și a încrederii clienților în sectorul asigurărilor, precum și crearea și distribuția de produse de asigurare corelate cu nevoile, cerințele și obiectivele clienților. Toate acestea au impact asupra solvabilității și sustenabilității societăților de asigurare, prin creșterea ratei de retenție a clienților, prin reducerea ratei de renunțare la contractele de asigurare, precum și prin diminuarea riscurilor reputaționale și juridice ale asigurătorilor.
Totodată, în cadrul procesului de supraveghere trebuie avută în vedere prevenirea riscurilor sistemice și a celor generate de inovația în domeniul financiar, în general, și în domeniul asigurărilor, în special.
Obiectivele proiectului de asistență tehnică
|
Ce înseamnă supravegherea conduitei
Conduita se referă la maniera în care o entitate își desfășoară activitatea din perspectiva concentrării pe interesele și obiectivele clienților.
Supravegherea conduitei este un ansamblu de procese, proceduri și instrumente care au rolul de a verifica faptul că societățile de asigurare și intermediarii de asigurări își desfășoară activitatea în mod echitabil, transparent și orientat către interesele clienților, iar aceștia sunt capabili să ia decizii în cunoștință de cauză și să selecteze produsele care se potrivesc cel mai bine nevoilor lor.
În sectorul asigurărilor, supravegherea conduitei acoperă în general trei mari domenii: supravegherea societăților de asigurare și a intermediarilor, supravegherea pieței și supravegherea produselor de asigurare.
Principii cheie în supravegherea conduitei
|
Autorizarea de Supraveghere Financiară utilizează, în activitatea de supraveghere a conduitei, un sistem de instrumente și tehnici de supraveghere, implementat la nivel european, care include monitorizarea pieței asigurărilor, acțiuni de supraveghere tematică, acțiuni de supraveghere de la sediul A.S.F. (off-site); acțiuni de control la sediul entităților supravegheate (on-site).
Conduita, prioritate absolută pentru EIOPA
Având în vedere faptul că la nivelul Uniunii Europene se acordă o importanță deosebită dezvoltării supravegherii conduitei entităților care activează pe piața asigurărilor, Autoritatea Europeană pentru și Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA) a adoptat o strategie pentru dezvoltarea unui cadru de supraveghere orientat spre prevenție și identificarea timpurie a riscurilor, la care a aderat și A.S.F.
Crearea unui cadru eficient de supraveghere a conduitei este deosebit de important, atât din perspectiva protejării clienților de produse de asigurare, cât și din perspectiva contribuției la stabilitatea sectorului financiar, întrucât riscurile de conduită afectează atât clienții, dar și asigurătorii, intermediarii de asigurări și sectorul asigurărilor în ansamblu.
Provocări în domeniul supravegherii conduitei la nivel european
|
Citiţi şi:
- A.S.F., piețele financiare non-bancare și pandemia. Piața asigurărilor, imună în fața COVID-19
- ASF: Atenție la entitățile neautorizate din domeniul asigurărilor
- Călin Rangu (ASF): Asigurările de călătorie, risc pentru consumatori
- Banii investitorilor au migrat spre titlurile de stat
- Valentin Ionescu: ASF și EIOPA exercițiu comun de evaluare a pieței asigurărilor
Adaugă comentariu nou