“Confluențe nordice”, schimb de experiență cu “Ținutul haiducilor”
Zece primari, parte a Grupului de Acțiune Locală “Confluențe nordice” din Suceava, au venit pentru trei zile de schimb de experiență în “Ținutul haiducilor”. Organizat la sediul de la Băile Figa al AIRDD Someș-Dej, în ateliere de lucru și întâlniri cu omologii din zona orașului Beclean, evenimentul are ca scop monitorizarea proiectelor UE aflate în desfășurare, implementarea strategiilor de dezvoltare locală specifice fiecărei regiuni în parte, identificarea problemelor și a soluțiilor, în ideea încheierii unui protocol de colaborare transpus în seminarii și vizite reciproce.
Din program fac parte și deplasări în “Ținut”, pentru obiective de interes turistic sau cultural, precum Casa Memorială Ion Pop Reteganul din comuna Petru Rareș, Căminul Cultural “Liviu Rebreanu” din Chiuza sau muzeul din Ciceu Mihăiești.
Citiţi şi:
- ,,Confluenţe nordice”, schimb de experienţă cu,,Ţinutul Haiducilor”
- AIRDD, scutită de la plata impozitului pe clădirea de la Băile Figa
- Peste 4 milioane de euro au venit în parteneriat privat la Băile Figa
- Bilanţuri europene la Băile Figa
- Asociaţia Grup de Acţiune Locală (GAL) ”Ţinutul Haiducilor”, lansarea celei de-a doua sesiuni de depunere a cererilor de proiecte aferentă anului calendaristic 2014
Adaugă comentariu nou