Continuă investiţiile la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Tărpiu!
Directorul executiv al ADI Deşeuri Bistriţa-Năsăud, Cristian Niculae, anunţă că investițiile în sistemul integrat de management al deșeurilor din județul Bistrița-Năsăud continuă.
"În curând vor fi finalizate și recepționate o serie de investiții în Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Tărpiu pentru eficientizarea sortării deșeurilor și pentru optimizarea procesului de tratare a deșeurilor:
Hală pentru depozitarea deșeurilor reciclabile din hârtie / carton și din plastic / metal;
Hală pentru funcționarea optimă a utilajului de presortare mecanică a deșeurilor pe tot parcursul anului indiferent de condițiile atmosferice;
Aceste investiții sunt derulate parțial de Consiliul Județean și de operatorul de salubritate Vitalia Servicii pentru Mediu.
De asemenea, este aproape de finalizare procedura de închidere-acoperire cu pământ a celulei 1.
Cu toții ne dorim să avem un județ mai curat și trebuie să facem eforturi pentru ca sistemul de management integrat al deșeurilor din județul nostru să fie funcțional și operațional la nivel optim.
Haideți să le punem pe toate la locul lor!", transmite Cristian Niculae.
Citiţi şi:
- Hala de depozitare a deșeurilor valorificabile din Tărpiu a fost recepţionată!
- Elevii din județ, în vizită la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Tărpiu! Preșcolarii învață despre reciclare
- Investiţii în sistemul de colectare a deşeurilor şi în modernizarea staţiei de tratare de la Tărpiu! Peste 188.000 de recipiente vor fi achiziţionate din fonduri europene
- Continuă investiţiile la depozitul din Tărpiu: Celula 2, hală de depozitare a deşeurilor reciclabile! 180 de camere de monitorizare video în oraşele judeţului
- Din 18 februarie, toate maşinile de gunoi merg la Tărpiu
Adaugă comentariu nou