Corala „A. Mureşanu” Bistriţa la Festivalul „Armonii Sacre” din Cluj-Napoca

Sâmbătă, 31 octombrie 2009, Corala „A. Mureşanu” Bistriţa a onorat invitaţia organizatorilor Festivalului coral de muzică religioasă „Armonii Sacre”, participând alături de formaţii corale de prestigiu din ţară la Gala din Catedrala Greco-catolică „Schimbarea la faţă” din Cluj-Napoca, sub înaltul patronaj al episcopului eparhial greco-catolic de Cluj-Gherla, P.S. Florentin Crihălmeanu.

Festivalul, aflat la a VI-a ediţie, a debutat la 26 octombrie, cu concertul de muzică religioasă susţinut de Corul „Magnificat”, dirijat de dl. Alexandru Suciu, avându-i solişti pe Dora Ioniţă Răchită, Ioana Deliu şi Ovidius Şiclovan, iar la pian pe Cornelia Cuteanu.

La Gala din 31 octombrie, în Catedrala clujeană au răsunat vocile îngereşti ale celor 8 formaţii corale participante, având la pupitru dirijori de mare prestigiu: pr. Vasile Stanciu cu corul „Psalmodia Transilvanica” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca, Adrian Coroian cu ansamblul coral „Voci Transilvane” Cluj-Napoca, Pop Cornel cu corala „A. Mureşanu” Bistriţa, Vasile Chiş cu corul „Sf. Iosif” Gherla, Angela David cu corul „Angeli” Cluj-Napoca, Florica Sfechiş cu corul „Sanctus Spiritus” Bistriţa, Anastasia Dincu cu corul „Ion Pelearcă” Constanţa şi corul Facultăţilor de Teologie din UBB Cluj, avându-i la pupitru pe Vasile Stanciu, Eva Peter şi Alexandru Suciu.

Formaţiile au interpretat, la înaltă ţinută interpretativă, piese sacre din repertoriul românesc şi internaţional, fiind răsplătite cu aplauze de sutele de spectatori prezenţi în Catedrală.

La finalul Galei, P.S. Florentin Crihălmeanu, împreună cu dl. Alexandru Suciu, directorul festivalului, au oferit prestigioase diplome şi flori corurilor participante şi dirijorilor, mulţumindu-le acestora pentru efortul şi dăruirea cu care au oferit clujenilor acest regal al muzicii sacre şi rugăciunii în această splendidă zi de toamnă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5